Spărgătorii de autoturisme îşi intensifică activitatea. În ce zonă acţiona ultimul infractor prins

Spărgătorii de autoturisme îşi intensifică activitatea. În ce zonă acţiona ultimul infractor prins
În ultimul timp, din ce în ce mai mulţi proprietari de maşini cad pradă spărgătorilor de autoturisme. Poliţiştii clujeni au reţinut marţi un bărbat bănuit că ar fi sustras bunuri din cinci autovehicule parcate.

Spărgătorul, în vârstă de 26 de ani, ar fi acţionat pe parcursul lunii noiembrie în cartierul Mărăşti, profitând de căderea nopţii pentru a comite infracţiunile.

"Din interior, acesta şi-ar fi însuşit bani, telefoane mobile şi tablete, cauzând un prejudiciu de circa 4.700 de lei. Din prejudiul total reclamat de cele cinci părţi vătămate, poliţiştii au reuşit să recupereze aproximativ 40% din pagubă", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

În urma investigaţiilor făcute, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat", faptă prevăzută de Codul penal.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

 

 

Comenteaza