Spectacol de teatru pentru copii în Parcul Pădurea Bungăr din Dej
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Aug 2024, 12:46
- Eveniment
- Ascultă știrea
Primăria municipiului Dej prin Centrul Cultural ,,ARTA” organizează spectacolul de teatru pentru copii Peter Pan, în amfiteatrul din Pădurea Bungăr.
Evenimentul va avea loc vineri, 6 septembrie 2024, ora 18.00. Intrarea la spectacol este liberă.
Potrivit organizatorilor, piesa de teatru în regia lui Sandu Iulian de la Opera Națională din Cluj-Napoca a obținut Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii. În distribuție îi întâlnim pe îndrăgiții actori: Peter Pan-Cezar Baltag, Wendy-Anda Popovici, Michael-Eliza Ietcu, Mama/Crocodilul-Mihaela Sandu, Tata/Căpitanul Hook-David Naoian şi alţii.
Spectatorii vor fi surprinși să descopere peripețiile lui Peter Pan în „Țara de Nicăieri”, o țară a visurilor și a întâmplărilor minunate, unde pot ajunge doar în zbor. În țara de nicăieri, însă, sunt și pericole: Căpitanul Hook, dușmanul lui Peter Pan și Crocodilul Tic- Tac, care îl urmărește pe Căpitan. Ajunși în Țara de Nicăieri, Wendy acceptă să devină mama tuturor copiilor aduși în acel loc și se alege drept răsplată cu o casă. Cântecul ei le trezește celor doi frați (John și Michael) un dor aprins de casa părintească si cu toții își doresc să se întoarcă la părinții lor. Peter Pan nu li se va alătura dar îi va ajuta să se salveze.
„Fiecare dintre noi am avut un Peter Pan care ne salva de reguli și era visul nostru de libertate. Peter Pan este un vis, o speranță că vom fi bine, că vom fi mari și puternici și le vom ști pe toate și nimeni și nimic nu ne va putea opri din drumul nostru. Haideți să închidem pentru o clipă ochii și să ne aducem aminte de copilărie. Haideți să ne lăsăm cuprinși de bucuria amintirilor și să parcurgem împreună această minunată poveste a lui Peter Pan, acest vis pe care cu toții l-am trăit”, spune regizorul Iulian Sandu.