Update Foto "Spectacol" la Polivalentă: Trei mașini, făcute praf pe Aleea Stadionului. Una, aruncată în șanț
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Noi 2019, 20:56
- Eveniment
- Ascultă știrea
În urma accidentului de pe Aleea Stadionului din Cluj-Napoca, una din cele două mașini implicate s-a răsturnat în șanț.
UPDATE: "O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, au fost alertate în cursul serii ca urmare a unui accident produs pe aleea stadionului din municipiul Cluj-Napoca, în jurul orei 20.00.
Un echipaj SMURD care asigura măsuri specifice la un eveniment de pe Cluj Arena a intervenit inițial pentru a consulta persoanele implicate în accident.
Echipajele alertate au găsit ocupanții ieșiți din trei autoturisme avariate. A fost preluată o femeie de cca 50 de ani de către echipajul SMURD, cu afecțiuni ușoare, și a fost transportată la spital", a precizat ISU Cluj.
_________________________________
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, în zona BT Arena. Potrivit martorilor, BMW-ul ar fi ajuns în șanț după ce șoferul unui Volkswagen i-ar fi tăiat calea. Din primele informații, două persoane din BMW, mașina condusă de șoferul nevinovat, ar fi fost rănite.