Staţiunea din Austria care a răspândit Covid în toată Europa redeschide sezonul turistic

Staţiunea din Austria care a răspândit Covid în toată Europa redeschide sezonul turistic

Staţiunea austriacă Ischgl a fost considerată, în primăvară, drept unul dintre focarele principale de răspândire a noului virus în Europa. Peste câteva zile va fi deschisă, cu motoul „Să nu dăm Covid-19 nicio şansă!"

Autorităţile medicale din Islanda, Danemarca, Norvegia, Suedia sau Germania au constatat, în martie, că zeci de turişti întorşi acasă din Ischgl au fost diagnosticaţi cu Covid-19. Cunoscut drept „Ibiza Alpilor”, datorită petrecerilor „apres ski” organizate aici în timpul iernii, la care participau sute de persoane, orăşelul a creat condiţiile perfecte pentru răspândirea virusului, scrie adevarul.ro.

În ciuda avertismentelor venite din ţările menţionate cu privire la problemele din Ischgl, oficialii tirolezi au omis să ia măsuri hotărâte, temându-se de impactul negativ asupra afacerilor locale. „Lăcomia a avut prioritate asupra responsabilităţii pentru sănătatea comunităţii şi a oaspeţilor", titra, la acea vreme, cotidianul austriac Der Standard.

Autorităţile locale, hotelierii, administratorii afacerilor din zonă şi cadrele medicale au pus la punct o strategie care să redea încrederea turiştilor că vor putea petrece, din nou, în siguranţă. „Să nu dăm COVID-19 nico şansă!” este motoul sub care staţiunea a plănuit redeschiderea sezonului de iarnă în 27 noiembrie.

Guvernul a stricat planurile, decretând la începutul lunii noiembrie o carantină strictă în toată ţara. Printre multe restricţii – închiderea şcolilor, a cafenelelor, restaurantelor, a sălilor de sport de interior - s-a numărat interzicerea părăsirii caselor, cu excepţia unor motive esenţiale.

Carantina decisă de cancelarul Sebastian Kurz este în vigoare până în 7 decembrie. Cu toate că nu se ştie clar dacă guvernul va prelungi sau nu anumite restricţii, autorităţile din Ischgl au anunţat că, din 17 decembrie, staţiunea îşi aşteaptă turiştii cu „239 km de pârtii, 45 de telecabine şi teleschiuri de ultimă generaţie, pârtii speciale”.

Autorităţile locale au conceput o strategie anti-Covid despre care susţin că va asigura un concediu în siguranţă pentru turiştii din toată Europa, conform site-ului oficial al staţiunii. Una dintre primele măsuri este anularea concertului deschidere a sezonului, care ar fi adunat în acelaşi loc mii de oameni.

Staţiunea este celebră şi pentru concertele de iarnă organizate aici, anul trecut, de exemplu, finalul sezonului 2018/2019 a fost marcat de un concert Lenny Kravitz, cu 18.000 de participanţi. Celebrele petreceri apres ski din staţiune vor exista, dar cu o regulă strictă: atât în interior, cât şi în aer liber, consumul de alcool este permis numai atunci când eşti aşezat pe scaun.

Turiştii trebuie să îşi descarce o aplicaţie pe telefonul mobil, cu care se vor înregistra oriunde merg: restaurant, pârtie de schi sau hotel. Aplicaţia înregistrează atunci când ai fost la mai puţin de 1 m de o persoană infectată şi te anunţă să iei măsuri. Autorităţile recomandă oaspeţilor să prezinte un rezultat negativ al testului Covid efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de cazare.

Comenteaza