Statuia lui Matei Corvin a fost “dezvelită”. Neoficial

Statuia lui Matei Corvin a fost “dezvelită”. Neoficial
Un grup de clujeni exasperaţi de amânarea continuă a ceremoniei de dezvelire a monumentului renovat a organizat un eveniment prin care şi-a îndeplinit visul, stârnind atenţia unui număr neobişnuit de mare de jurnalişti.
Câteva zeci de persoane, de la prunci aduşi cu căruciorul de părinţi la tineri entuziaşti obişnuiţi ai Fabricii de Pensule ori clujeni de vârstă respectabilă, au luat parte ieri după-masă la o acţiune inedită în faţa statuii lui Matei Corvin. Fiecare avea în mâini bucăţi de pânză albă sau câte o coală de hârtie, iar la ora stabilită le-au ridicat, ascunzând imaginea grupului statuar. În lumina blitz-urilor a zeci de fotografi prezenţi la eveniment, participanţii la flashmob au coborât apoi “cearceafurile” şi au aplaudat furtunos, semn că ceremonia de dezvelire a monumentului s-a încheiat.

“Reabilitatea statuii lui Matei Corvin s-a încheiat în noiembrie, după care şi autorităţile române, şi cele maghiare tot amână data dezvelirii oficiale. Ba că sunt Zilele Culturii Maghiare, ba că e Dragobetele, fiecare dată anunţată este anulată apoi de către vreuna din părţi. S-a ajuns că nu mai există nici o dată oficială a evenimentului, iar noi, la o bere, am hotărât că ne-am săturat”, s-a justificat István Szakáts, organizatorul flashmobului. “Monumentul nu este al politicienilor, nici al autorităţilor, iar noi, ca societate civilă, ne-am propus să facem ceva, să avem inaugurarea noastră”, a adăugat Szakáts, care a ţinut să precizeze că a organizat totul în nume propriu, fără implicarea asociaţiei AltArt sau a Fabricii de Pensule, în conducerea cărora se află.

În momentul ridicării “cearceafurilor” în piaţă a venit şi viceprimarul Laszlo Attilla. “Am ajuns din întâmplare aici, îi felicit pe organizatori, mi se pare o reacţie absolut normală”, a spus viceprimarul. “Suntem aici ca să ne arătăm dezaprobarea faţă de atitudinea politicienilor, inclusiv faţă de acest monument. În nici un caz nu vom mai merge la vot!”, a declarat Emõke Ferencz, participant la acţiune. “Ne-am tot dus la votări până când ne-a fost alungată din ţară singura fiică. Acum este medic în Australia. Aici, lângă noi, nu avea condiţii de trai”, a adăugat Emõke Elisabeta, soţia lui.


Comenteaza