Streisângeorgiu şi Strei, monumentele neputinţei

Orăşelul Călan din judeţul Hunedoara poartă şi acum cicatricele unui experiment social nereuşit. Combinatul siderurgic ridicat în localitate de comunişti a sfârşit-o prost în anii '90, lăsând în urmă străzi dezolante şi localnici cu priviri resemnate, târându-se apatic pe lângă blocuri gri. Călanul are însă două bijuterii de artă şi istorie: două dintre cele mai vechi biserici româneşti care încă mai stau în picioare, cea de la Strei şi cea de la Streisângeorgiu.

DN 66 împarte oraşul în două: Călanul Vechi, şi, evident, cel Nou. Cum vii dinspre Simeria, la principala intersecţie a oraşului, se face stânga spre Călanul Nou. La principala intersecţie din oraşul nou, se coteşte la dreapta şi, după câteva sute de metri, pe stânga, apare vechea bisericuţă din Streisângeorgiu, cu hramul „Sfântul Gheorghe", cea mai veche biserică ortodoxă din România ce a supravieţuit până astăzi.

Specialiştii au stabilit că prima biserică, una de lemn, de la Streisângeorgiu a apărut înaintea mijlocului secolului al XII-lea, ea fiind succedată, pe acelaşi amplasament, de cea de zid. Acest context face din ea cel mai vechi monument medieval sigur datat şi păstrat în picioare de pe întreg teritoriul ţării.

La trecutu-i mare, însă, viitorul este mic-mic. Bălăriile cresc în jur nestingherite. Un tânăr localnic a ţinut să-şi mărturisească iubirea faţă de o jună pe nume Raluca, scrijelindu-i numele cu cărămida pe unul din zidurile bisericii. Doar un strat de flori portocalii care flanchează aleea ce merge din stradă până la noua biserică parohială mai înveseleşte atmosfera. Ca să vizitezi interiorul bisericii, trebuie să suni la preotul paroh. Numerele de telefon sunt afişate pe uşa lăcaşului de cult. Dacă popa e la protopopiat, la Deva, vine preoteasa şi îţi deschide micuţa biserica.

Înăuntru, dezastru. Un cablu roşu prins în piroane de perete stranguleză un sfânt cu faţa roasă. Cineva a găsit de cuviinţă să amplaseze pe podea două reflectoare, uriaşe pentru o bisericuţă atât de strâmtă. Din fericire, după cum arată, nu par să fi funcţionat vreodată. O coală A4 băgată în plastic boţit, care cuprinde un istoric lapidar al bisericii, a fost lipită cu scotch de masa din altar. Din pisania originală nu se mai vede nimic şi nici restul picturii nu se lasă uşor descifrată. Biserica în sine e frumoasă. Soarele păşeşte în vârful picioarelor prin ferestrele înguste ca nişte crăpături şi îmbracă zidurile într-o lumină caldă. Parcă vezi aievea un cneaz în genunchi în faţa altarului primind binecuvântarea înainte de a pleca spre luptă. La ieşire, realitatea, vorba poetului, te muşcă de faţă: pe stânga, cariat şi murdar, jilţul cnezial zace în bătatia vântului şi a ploii.

Comparativ cu cea din Streisângeorgiu, biserica din Strei este un caz fericit. Se ajunge la ea revenind pe DN 66 şi mergând spre Haţeg. Dincolo de ruinele apocaliptice ale fostului combinat, intrarea pe dreapta care duce spre biserică este bine semnalizată.
Biserica din Strei se înscrie şi ea printre cele mai vechi din ţară, datând din secolul XIII şi păstrează una dintre cele mai vechi picturi de interior din România, din a doua jumătate a secolului XIV, atribuită meşterului Grozie.

Atât la interior cât şi la exterior, biserica arată binişor. Un pliant informativ gratuit se poate lua de pe o măsuţă aflată în interior, dar numai dacă aveţi norocul să vă deschidă cineva poarta, altfel, rămâne să vedeţi biserica doar pe din afară - încă un monument care pare abandonat.
La intrarea în biserică se observă ruinele unei villa rustica romane. Turiştii sunt aici ceva mai mulţi decât la Streisângeorgiu, în sensul că şi unu este mai mult decât zero.

Recent, biserica a fost închisă cu totul o perioadă de timp, deoarece femeia care se îngrijea de cheie a ieşit la pensie. „Dacă biserica nu se poate vizita, este un lucru absolut idiot. Putem vorbi la Strei de unul dintre cele mai vechi şi mai preţioase ansambluri de pictură ortodoxă din România", comenta la vremea respectivă istoricul Adrian Andrei Rusu, de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj, unul dintre cei mai reputaţi medievişti români. Potrivit acestuia, valoarea picturii interioare este dată de vechimea ei - din aceeaşi perioadă cu cea a Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş - şi de starea de conservare relativ bună. Situaţia a fost între timp remediată. Iar acum, mai ales că e plin sezon turistic, biserica este deschisă publicului.