Studenţii africani vin în Cluj şi nu mai vor să plece. Şapte străini au fost depistaţi cu şedere ilegală
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Ian 2015, 10:33
- Eveniment
- Ascultă știrea
Patru dintre cetăţenii descoperiţi locuind ilegal în municipiu sunt din Tunisia, iar restul din Maroc, Nigeria şi Mauritius. Având vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, dreptul lor de şedere a expirat anterior controlului, însă nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri în scopul prelungirii lui.
Întrucât urmează cursurile unor instituţii de învăţământ superior din Cluj-Napoca, ei au fost îndrumaţi să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări Cluj în scopul prelungirii dreptului de şedere.
"Totodată, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi, în valoare totală de 2.800 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în Romania, republicată", au precizat poliţiştii.