Studenţii de la FSEGA luptă pentru viaţa unei colege

Studenţii de la FSEGA luptă pentru viaţa unei colege
La numai 23 de ani, o studentă la Cluj suferă de cancer şi este internată la un spital din Köln. Viaţa ei depinde de strângerea unei mari sume de bani în doar câteva zile. E Săptămâna Mare...

Tratamentul care o poate vindeca pe Georgiana Băra (foto) costă 90.000 de euro şi include chimioterapie, radioterapie şi un transplant autolog de celule stem. Colegii de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) au demarat câteva acţiuni de strângere a sumei.

"Cei de la Uniklinik Köln din Germania au spus că banii trebuie remişi până în 16 aprilie, integral. Dacă nu reuşim, medicii îi vor întrerupe tratamentul", a declarat Roxana Ţigan, colegă a Georgianei, implicată în campania de strângere de bani.

Georgiana Băra este din locali-tatea Păuşeşti-Măglaşi, judeţul Vâlcea, mai are încă 4 surori şi studiază la master Economia şi Statistica Aplicată la FSEGA. A fost diagnosticată cu Limfom Hodgkin stadiul II A încă de când avea 18 ani. Georgiana a urmat mai bine de 7 luni un tratament dur care a inclus chimioterapie şi radioterapie la Clinica de Hematologie din Cluj-Napoca. A luptat cu boala şi a urmat apoi cursurile la FSEGA.

"Se simţea bine, îşi urma viaţa normală, însă în urmă cu câteva săptămâni a început să aibă dureri la un picior. Analizele pe care le-a făcut au scos la iveală că boala a recidivat, iar starea ei este mult mai gravă", a povestit colega fetei. Mai exact, diagnosticul pus de medici este Limfom Hodgkin stadiul IV. Pentru a afla şi părerea altor specialişti, tânăra a mers în Germania, unde are o soră, şi a fost consultată la Uniklinik Köln. După câteva analize, tânăra a aflat că boala îi revenise de 2 ani, deşi urmase numeroase investigaţii de specialitate în România.

Familia fetei a cheltuit până acum aproximativ 20.000 de euro, însă nu pot să acopere suma cerută de clinica germană. Colegii ei s-au mobilizat şi au demarat o campanie pe Facebook şi pregătesc un eveniment caritabil într-un club. "I-am scris şi Andreei Marin pe blog, poate ea va reuşi să ne ajute să strângem banii", a menţionat Daniela Dăncăneţ, o altă colegă a Georgianei. "Colega noastră are un psihic de fier, are încredere că va înfrânge boala. E o fată liniştită, mereu cu zâmbetul pe buze. Mama ei este însă distrusă, nu îşi revine după şocul aflării diagnosticului", a dezvăluit Roxana Ţigan.

Cei care pot să doneze orice sumă de bani pentru salvarea vieţii Georgianei au la dispoziţie contul deschis la Libra Bank pe numele Băra Maria-Georgiana RO57BREL0002000417280100 în lei şi RO73BREL0002000417280200 în euro.

 

Comenteaza