Studenţii din toată ţara manifestează împotriva ministrului Educaţiei, la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 31 Iul 2014, 13:49
- Eveniment
- Ascultă știrea
Scopul acţiunii, organizate de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), este de a atrage atenţia asupra problemelor existente în învăţământul superior, în special asupra celor care vizează ordonanţa de urgenţă care modifică Legea Educaţiei, prin intermediul căreia "se permite astfel infiltrarea în sistem a unor abuzuri grave care pun in pericol calitatea actului educaţional", după cum susţin reprezentanţii ANOSR.
Sub forma unui manifest, studenţii îi vor transmite un mesaj cu privire la lipsa de consultare şi starea degradantă în care a ajuns sistemul educaţional românesc ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.
Acţiunea va începe la ora 18:00 în Complexul Observator, după care reprezentanţii studenţilor vor desfăşura „Marşul lui Costoiu" pe strada Republicii şi strada Napoca, totul încheiându-se cu o „Festivitate de acordare a diplomei de doctor în...sfârşit!", dedicată tot ministrului delegat pentru Învăţământ Superior.
"ANOSR a reacţionat dur la emiterea Ordonanţei de Urgenţă 49/2014 faţă de conţinutul acesteia care transformă sistemul educaţional românesc într-unul similar ţărilor din lumea a treia, taxând totodată lipsa de consultare faţă de prevederile acestuia de către Minister. Mai mult, a cerut demisia Ministrului Mihnea Costoiu, ca principal responsabil pentru dezastrul din educaţie", au mai menţionat reprezentanţii asociaţiei.
Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România are loc în perioada 28 iulie - 2 august, la Cluj-Napoca, reunind peste 70 de organizaţii studenţeşti din întreaga ţară.În cadrul acestuia, reprezentanţii studenţilor vor participa la sesiuni în care vor aborda probleme ca slaba finanțare a educației și efectele acesteia pentru studenți, provocările în implementarea și respectarea drepturilor studenților sau lipsa parteneriatului real dintre studenți și decidenți în procesul educațional.