Subiecte de clasa a IX-a şi de facultate la examenul de română al absolvenţilor de gimnaziu
- Scris de Cristina Pirvu
- 25 Iun 2012, 23:25
- Eveniment
- Ascultă știrea

Emoţii mari, ieri, pentru absolvenţii de gimnaziu clujeni care au susţinut primul examen din cadrul testelor naţionale la limba şi literatura română. Absolvenţii de clasa a VIII-a au fost supravegheaţi atât de profesori-asistenţi, cât şi de camere video. ZIUA de CLUJ a discutat cu un profesor de limba română care a apreciat unele dintre subiecte ca fiind mult prea dificile pentru un absolvent de clasa a VIII-a, ba chiar asupra unui subiect ar exista discuţii la nivel de facultate de litere.
La proba de limba română, elevii au avut de rezolvat cerinţele cu privire la un fragment din "Cireşarii", al scriitorului Constantin Chiriţă, pe baza căruia au trebuit şi să redacteze o compunere în care să îşi prezinte opinia cu privire la mesajul textului. De asemenea, ei avut de rezolvat mai multe cerinţe care cuprindeau exerciţii de gramatică. "A trebuit să scriem un text despre mesajul fragmentului din «Cireşarii». Mi s-a părut destul de ciudat subiectul, nu neapărat greu pentru că este gen epic, nu liric. La poezie mai aveai ce spune...", a declarat Andrei, de 14 ani, elev la Liceul Teoretic "Lucian Blaga". Adolescentul nu s-a pregătit foarte mult pentru examen. "Am făcut mai multe modele de examen, am citit teorie", a adăugat Andrei. Diana Todea, de la Liceul Teoretic "Lucian Blaga", a fost pusă în dificultate de partea de gramatică a subiectului. "Mi s-a părut destul de uşor subiectul, cu toate că a fost mai dificil decât subiectele din anii trecuţi. Partea de gramatică mi s-a părut mai dificilă şi subiectul despre mesajul fragmentului. M-am pregătit destul de mult pentru examen", a precizat adolescenta.
ZIUA de CLUJ a discutat cu un profesor de limba română despre gradul de dificultate al subiectelor pe care elevii de clasa a VIII-a le-au primit. Profesorul de limba română şi teatru Adrian Mureşan, de la Şcoala Internaţională, a apreciat subiectele ca fiind unele mult prea dificile pentru elevii de clasa a VIII-a. "Au fost două subiecte mai dificile. Se cerea ca elevii să îşi exprime opinia despre mesajul textului, despre intenţionalitatea autorului, ceea ce este destul de greu. Este un subiect care se apropie de materia din clasa a IX-a", a comentat Adrian Mureşanu, care a obţinut numeroase rezultate cu elevii săi la concursuri de limba română şi de teatru. Un subiect care a creat dificultăţi absolvenţilor de clasa a VIII-a a fost cel de gramatică. Elevii au trebuit să spună dacă propoziţia subordonată din fraza "Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii" este atributivă, predicativă sau subiectivă. "E o ruşine ca la nivel de clasa a VIII-a să dai un subiect cu asemenea controverse. Este vorba de o propoziţie subordonată subiectivă, nu predicativă, însă discuţia este una deschisă deoarece propoziţia poate fi citită ca una predicativă astfel: «Dificultatea răsfoirii este ceea ce mă jenează»", a explicat Adrian Mureşan. El susţine că subiectul a fost prea dificil. "Nu înţeleg de ce li s-a dat asta. Copiii foarte buni au scris că este o propoziţie predicativă pentru că au răsturnat topica după cum au fost învăţaţi. Copiii mai slabi au scris subiectivă. Este adevărat că «ceea ce» introduce o propoziţie subiectivă. Controversa e la nivel de facultate. Chestii de genul acesta se dădeau la admitere la facultatea de litere. Mulţi elevi buni vor avea 9,4 nota la examen şi nu 10", a precizat Mureşan.
La nivelul judeţului, au susţinut prima probă a testelor naţionale 4.529 de elevi. "În jur de 400 de elevi au rămas corigenţi şi nu au putut susţine probele. Am avut 11 cazuri speciale de elevi care au susţinut examenul în spital sau în săli separate. A fost şi cazul unui copil care şi-a rupt mâna", a declarat Peter Tunde, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj. Conform acesteia, nu au existat probleme în cadrul examenului, elevii fiind supravegheaţi de aproximativ 400 de camere video. "La Huedin a fost o fetiţă care s-a prezentat la examen după ce au fost duse subiectele în săli. Fetiţa a pierdut examenul. Metodologia spune clar că elevii trebuie să fie în săli cu 30 de minute înainte de începerea examenului. După ce subiectele sunt aduse în clase, nu mai este voie să se intre în examen", a explicat Peter. La nivelul Clujului există 126 de centre de examen şi şase centre de evaluare a lucrărilor la şcolile "Ion Creangă" şi "Nicolae Titulescu" din Cluj-Napoca, la "Mihai Viteazu" din Câmpia Turzii, "Teodor Mureşanu" din Turda,la Şcoala Nr. 1 din Gherla şi la Şcoala Nr. 1 din Dej.