Subsolurile mai multor locuinţe din Cluj-Napoca şi Floreşti, inundate în urma furtunii

Subsolurile mai multor locuinţe din Cluj-Napoca şi Floreşti, inundate în urma furtunii
Șapte echipaje de pompieri din două subunități ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au intervenit pentru scoaterea apei din subsolurile mai multor imobile din diverse părţi ale municipiului Cluj-Napoca și din comuna Florești.

Acumulările de apă au fost generate ca urmare a cantității mari de precipitații căzute într-un interval scurt de timp în această după-amiză pe raza județului Cluj.

"Fenomenele meteorologice au fost semnalate printr-o avertizare de cod portocaliu, într-un interval de aproximativ 30 minute fiind înregistrate concomitent peste 50 de apeluri care solicitau intervenția pompierilor în vederea scoaterii apei din subsolurile imobilelor de locuințe.

Deplasarea pentru intervenții a echipajelor a fost prioritizată către locațiile unde au fost estimate efecte mai mari ca urmare a acumulărilor de apă, urmând a se răspunde tuturor solicitărilor în cel mai scurt timp posibil", se arată într-un comunicat de presă al ISU Cluj.

Furtună la Cluj. Covor de grindină în Floreşti şi Baciu FOTO/VIDEO

Comenteaza