Sulfina Barbu, mandatată de Guvern să rezolve problema şomerilor de la Nokia
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Oct 2011, 00:42
- Eveniment
- Ascultă știrea
Barbu se întâlneşte joi cu prefectul Florin Stamatian şi cu directorul AJOFM Daniel Don, dar şi cu patronatul şi sindicatele din Jucu, şi analizează posibilitatea accesării Fondului European de Ajustare la Globalizare pentru reconversia profesională a viitorilor şomeri din Jucu.
"Obiectivul Guvernului este să obţinem bani europeni, pentru sprijinirea angajaţilor de la Nokia. De aceea doamna ministru va fi prezentă la Cluj şi ne va prezenta săptămâna viitoare o informare în Guvern cu privire la negocierile care vor avea loc acolo şi modul în care Guvernul, prin Ministerul Muncii, se poate implica în rezolvarea problemei legate de decizia Nokia", a declarat miercuri premierul Emil Boc după şedinţa de Guvern.