Suspect de tentativă de omor, reţinut de poliţişti

Suspect de tentativă de omor, reţinut de poliţişti
Un bărbat de 31 de ani a fost reţinut de poliţiştii clujeni după ce ar fi înjunghiat un tânăr într-o altercaţie petrecută ieri dimineaţă.

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Cluj l-au depistat şi identificat ieri pe Ioan K, suspectat de tentativă de omor.

„În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a stabilit că în dimineața zilei de 01 ianuarie a.c., în timpul unei altercații avute cu un tânăr de 24 ani, suspectul l-a înjunghiat cu un corp tăietor-înţepător în zona gâtului", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, în buletinul de presă transmis astăzi.

Ioan K. urmează să fie propus astăzi instanţei cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat penal pentru „tentativă la infracţiunea de omor", conform prevederilor Codului Penal

Comenteaza