Sute de persoane, alături de familia Luizei Melencu, la Cluj-Napoca

Sute de persoane, alături de familia Luizei Melencu, la Cluj-Napoca
| Foto: dcnews.ro

Câteva sute de clujeni au participat la un eveniment caritabil, al cărui scop era sprijinirea familiei adolescentei dispărute în Caracal.

Vineri seară, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca a avut loc un spectacol cartiabil, care a avut ca scop sprijinirea familiei Luizei Melencu. Sute de clujeni au participat la eveniment și și-au exprimat susținerea pentru familia adolescentei dispărute, notează DC News. Mai mulți artiști au urcat pe scenă în spectacolul ce a fost organizat de teologul Valentin Guia.

”În momentul când mă întorceam de la București, mă opreau oamenii și îmi spuneau să le transmit (n.r familiei Melencu) tot suportul și susținerea lor. Văzând atât de multă dragoste și la Cluj pentru această familie greu încercată, am zis să fac un efort prin organizarea acestui eveniment caritabil împreună cu prieteni, artiști și oameni minunați, care m-au ajutat. De asemenea, astăzi am fost și la Mănăstirea Nicula cu familia Melencu. I-am dus la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aceasta a fost cea mai mare dorință”, a declarant Valentin Guia.

Comenteaza