Sute de pompieri, silvicultori şi piloţi de elicoptere luptă cu incendiile de pădure din apropierea staţiunilor Băile Herculane şi Băile Olăneşti
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 12:28
- Eveniment
- Ascultă știrea
Sute de pompieri, silvicultori și piloți continuă, joi, operațiunile pentru stingerea incendiilor de pădure din apropierea stațiunilor Băile Herculane, din județul Caraș-Severin, și Băile Olănești, din județul Vâlcea.
Intervențiile sunt dificile din cauza terenului accidentat și a secetei prelungite.
În zona Parcului Național Domogled-Valea Cernei, în apropiere de Băile Herculane, pompierii acționează cu prioritate în sectoarele aflate în apropierea orașului. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, incendiul are în continuare mai multe focare, iar una dintre cele mai afectate zone se află în amonte de Cascada Cociului, conform News.ro.
La operațiunile terestre participă pompieri, personal silvic și reprezentanți ai administrației parcului. Intervenția este sprijinită din aer de elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație, dotate cu sisteme Bambi Bucket pentru transportul și lansarea apei asupra focarelor.
Misiunea echipelor este îngreunată de relieful stâncos, pantele abrupte și lipsa unor căi de acces pentru autospeciale. În mai multe puncte, pompierii sunt nevoiți să se deplaseze pe jos până la focare. Seceta din ultimele săptămâni a favorizat uscarea vegetației și a materialului lemnos, ceea ce contribuie la menținerea și reaprinderea incendiilor.
O situație dificilă este și în zona Băile Olănești, unde incendiul se manifestă în amonte de Mănăstirea Iezer, spre masivul Buila-Vânturarița. Aici arderea afectează inclusiv doborâturi, turbă și stratul de frunze, iar terenul accidentat face dificilă intervenția echipelor terestre.
Peste 50 de pompieri intervin în zonă, alături de personal silvic, salvamontiști și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Băile Olănești. Sprijinul aerian este asigurat și de două aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de stingere a incendiilor. Acestea pot transporta până la 6.000 de litri de apă la fiecare trecere.
Autoritățile folosesc și drone cu camere de termoviziune pentru identificarea focarelor active și pentru stabilirea sectoarelor în care trebuie concentrate echipele de intervenție.
Incendiile se mențin într-un context de secetă și vegetație extrem de uscată, condiții care favorizează extinderea rapidă și reaprinderea focarelor. Echipele de intervenție continuă operațiunile pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea zonelor aflate în apropierea stațiunilor.











