TÂLHĂRIE calificată şi distrugere în judeţul Cluj. Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore

TÂLHĂRIE calificată şi distrugere în judeţul Cluj. Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore

În data de 15 februarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 48 de ani, din Câmpia Turzii, bănuit de tâlhărie calificată și distrugere.

Polițiștii municipiului Câmpia Turzii au desfăşurat activități pentru documentarea unei infracțiuni de tâlhărie calificată, sesizată în cursul zilei de 14 februarie a.c. În Câmpia Turzii, la blocul pentru nefamiliști de pe strada Gheorghe Barițiu, un bărbat ar fi intrat peste două persoane cu handicap, care erau în locuința proprie, și i-a bătut. 

Vecinii au spus că agresorul a bătut la mai multe uși, iar ghinionul a făcut ca o persoană cu probleme locomotorii să-i deschidă ușa, gestul fiindu-i fatal. Agresorul s-a năpustit asupra ei și a lovit-o. Agresat a fost și proprietarul locuinței, care a văzut ușa deschisă și a intrat în locuință, primind și el lovituri de la agresor, potrivit datelor turdanews.net

"În fapt, polițiștii au fost sesizați la data de 14 februarie referitor la faptul că o persoană necunoscută, aflată în stare de ebrietate, ar fi distrus ușa de acces într-o locuință din municipiu și ar fi agresat doi bărbați, sustrăgând de la unul dintre aceștia un telefon mobil.

Activitățile investigative și cercetările derulate în cauză au condus la identificarea persoanei de către polițiști, respectiv un bărbat de 48 de ani, din municipiul Câmpia Turzii.

În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă", a transmis IPJ Cluj.

În cursul zilei de miercuri, 16 februarie, cel în cauză urmează a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive, au mai precizat poliţiştii clujeni. 

Comenteaza