Tâlhărie în Cluj-Napoca, de 8 martie, în plină zi: I-a smuls unei femei cerceii de aur cu tot cu lobii urechilor
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:33
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un bărbat de 30 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Hoțul i-a smuls unei femei cerceii de aur cu tot cu lobii urechilor.
La data de 9 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea unui bărbat de 30 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În fapt, la data de 8 martie a.c., în jurul orei 09.30, o femeie de 74 de ani, în timp ce se deplasa pe o alee dintr-un parc situat pe strada București din municipiu, ar fi fost deposedată prin smulgere de cerceii de aur pe care îi purta, de către o persoană necunoscută.
În urma acțiunii violente, femeia ar fi suferit leziuni la nivelul lobilor urechilor, fiind necesară transportarea acesteia la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Imediat după comiterea faptei, persoana bănuită ar fi părăsit locul incidentului, deplasându-se într-o direcție necunoscută.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, la data de 9 martie a.c., polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 30 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ulterior fiind dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Marți 10 martie, în urma prezentării acestuia în fața instanței, aceasta a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, a informat IPJ Cluj.











