Tânăr din Cluj-Napoca, prins drogat la volan! Se plimba cu mașina prin Florești

Tânăr din Cluj-Napoca, prins drogat la volan! Se plimba cu mașina prin Florești

Un bărbat din Cluj-Napoca este cercetat de polițiști după ce a fost depistat în comuna Florești conducând drogat.

Sâmbătă, 12 martie, în jurul orelor 12.30, în baza informațiilor operative deținute, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Eroilor din comuna Florești.

"Conducătorul autoturismului, respectiv un bărbat de 31 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Întrucât bărbatul prezenta un comportament suspect, s-a procedat și la testarea acestuia cu aparatul Drugtest, care a indicat o valoare pozitivă, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării mostrelor biologice. Cu ocazia controlului corporal și a autovehiculului nu au fost identificate bunuri sau substanțe de interes în cauză", au precizat polițiștii clujeni.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor circumscrise faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comenteaza