Tânăr fără permis, acroșat de trenul Sighet - Cluj

Tânăr fără permis, acroșat de trenul Sighet - Cluj

În urma unui accident feroviar, un tânăr în vârstă de 18 ani s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au descoperit că acesta nu avea permis de conducere.

La o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Salva, autoturismul condus de acesta a fost acroșat de trenul care circula între localitățile Sighetu Marmației și Cluj-Napoca. Ulterior, tânărul a fugit de la locul accidentului, conform Gazeta de Bistrița.

Polițiștii din Salva s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de conducere fără permis. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că pe Drumul Național nr. 17D, la Salva, a avut loc un accident rutier care s-a soldat cu pagube materiale.

La o trecere la nivel cu calea ferată din localitate, un autoturism a fost acroșat de trenul nr. 4111. Ulterior, conducătorul auto din localitatea Suplai (județul Bistrița-Năsăud) a plecat de la fața locului. În urma verificărilor, acesta a fost identificat.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.  

Comenteaza