Târgul de Fete de pe Muntele Găina va avea loc în weekend! VEZI programul

Târgul de Fete de pe Muntele Găina va avea loc în weekend! VEZI programul
| Foto: primariacimpeni.ro

În zilele de 22-23 iulie (sâmbătă și duminică) va avea loc o nouă ediție a evenimentului Târgul de fete de pe Muntele Găina. Organizatorii au anunțat deja programul detaliat al evenimentului.

Programul include spectacole folclorice extraordinare, un târg al meșterilor tradiționali, proiecții de filme documentare, concerte susținute de Spitalul de Urgență, Randi și un show cu DJ Harra, precum și un foc de artificii, scrie ziarulunirea.ro.

Evenimentele vor avea loc la Căminul Cultural Avram Iancu și pe vârful Muntelui Găina.

Programul Târgului de fete de pe Muntele Găina 2023 este următorul:

Sâmbătă, 22 iulie

Căminul Cultural Avram Iancu

16:00 – „Cântec, joc și voie bună” – spectacol folcloric susținut de:

- Tulnicăresele din Avram Iancu
- Ansamblul folcloric „Doina Ampoiului” din Zlatna
- Ansamblul folcloric „Vințana” din Vințu de Jos
- Ansamblul folcloric „Fântânița de piatră” din Șpring
- „Copilăria în pas de dans”, susținut de instructorul Alina Furdui

- Radu Ille
- Marinela Baba
- Ioan Cristian Țăran
- Maria Dan Păucean
- Paula Hriscu

Vârful Muntelui Găina

12:00 – Târgul meșterilor tradiționali „Alba Tradițional” (cu peste 40 de meșteri tradiționali din diferite zone ale României)
14:00 – „Purtata – Jocul fetelor și al nevestelor de pe Târnave” – proiecție de film documentar
15:00 – Spectacol folcloric extraordinar susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, cu dirijorul Alexandru Pal și soliștii Roxana Reche, Dorina Narița, Floricica Moga și Nicolae Plută
17:00 – Proiecții de filme documentare: „Altarul Soarelui”, „Țara Moților”, „Drama lui Avram Iancu”, „Cămeșa cu ciupag și Aurelia Matei”
20:00 – Concert extraordinar susținut de Spitalul de Urgență cu Dan Helciug
21:30 – Concert extraordinar susținut de Randi
22:30 – Show extraordinar de muzică electronică susținut de DJ Harra
23:00 – Foc de artificii oferit de Primăria Comunei Avram Iancu

Duminică, 23 iulie

Vârful Muntelui Găina

10:00 – Ceremonie de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori și slujbă religioasă în memoria lui Avram Iancu, Erou al Națiunii Române, susținută de Tulnicăresele din Avram Iancu și Fanfara Județului Alba, sub dirijarea lui Coriolan Honcaș
10:30 – Târgul meșterilor tradiționali „Alba Tradițional” (cu peste 40 de meșteri tradiționali din diferite zone ale României)
11:00 – „Muntele Găina unește tradițiile românești” – spectacol folcloric extraordinar susținut de:

- Tulnicăresele din Avram Iancu
- Nicolae Furdui Iancu
- Ionuț Fulea
- Mirela Mănescu Felea
- Grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia
- Ansamblul folcloric „Florile Mureșului” din ARAD, alături de soliștii Diana Giorgiana Mihuț, Andrei Gurău și Răzvan Nuțiu
- Ansamblul folcloric „Datina” din Bihor și Grupul de tulnicărese „Moațele” din Câmpeni, cu solista Daiana Marușca
- Ansamblul folcloric „Strugurelul” din Valea Lungă, alături de soliștii Alexandra Băcilă, Bianca Crețu și Cristina Căpâlnean
- Ansamblul folcloric „Citera cu dor” din Ciuruleasa

Evenimentele se desfășoară în cadrul tradițiilor sărbătorii de pe Muntele Găina. La finele secolului al XIX-lea, sătenii urcau pe platoul muntelui și se desfășurau diverse ritualuri și obiceiuri. Astăzi, Târgul de fete reprezintă o ocazie pentru moți și turiști de a participa la evenimente culturale și de a se bucura de frumusețea zonei.

Comenteaza