Târgul Satului în Hoia. Zeci de producători, meşteşugari şi artişti din Cluj

Târgul Satului în Hoia. Zeci de producători, meşteşugari şi artişti din Cluj

Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei găzduiește în perioada 1-4 octombrie Târgul Satului, un eveniment de marcă dedicat producătorilor și meșteșugarilor transilvăneni.

Astfel, peste 50 de producători locali își prezintă, în acest sfârșit de săptămână, produsele extrem de diversificate, în cadrul natural feeric al Parcului din Hoia.

Totodată, pe lângă degustarea și achiziționarea produselor locale, vizitatorii târgului au posibilitatea de a lua parte la ateliere de meșteșuguri și la dialoguri cu producătorii locali, prin intermediul cărora aceștia din urmă își vor împărtăși secretele creației.

Pe toată durata evenimentului atmosfera este întreținută de artiști clujeni, care delectează asistența cu muzică și voie bună.

Accesul la eveniment se face pe bază de bilet, iar programul de desfășurare al manifestării este între orele 10:00 și 19:00.

Târgul Satului este organizat de Asociația AIA, în colaborare cu Made in Cluj și Revista producătorilor locali Made Local, cu sprijinul Satul vine la oraș și Asociația Meșterilor Populari Clujeni.

Comenteaza