Tatăl din Cluj suspectat că și-a înjunghiat copilul în mașină, reținut pentru 24 de ore

Tatăl din Cluj suspectat că și-a înjunghiat copilul în mașină, reținut pentru 24 de ore
| Foto: mediafax.ro

Bărbatul în vârstă de 46 ani, bănuit că şi-a omorât copilul de 8 ani, a fost reţinut, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru 24 de ore.

Tatăl copilului este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal şi de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat.

Procurorii au stabilit că în seara de 25 iulie, bărbatul l-a lipsit de libertate pe fiul său, în vârstă de 8 ani, după care, în noaptea de 25 spre 26 iulie 2020, l-a omorât.

Suspectul crimei va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul în vârstă de 46 de ani era căutat şi a fost găsit ulterior în zona localităţii Filea de Jos, judeţul Cluj. Acesta a încercat să se sinucidă și şi-a tăiat venele când a fost găsit de poliţişti, dar viaţa sa a fost salvată.

Copilul de 8 ani din Cluj fusese dat dispărut de 3 zile când a fost găsit mort, înjunghiat în maşina tatălui său, într-un sat din zona oraşului Turda.

Potrivit poliţiştilor, în 26 iulie, o femeie din Cluj-Napoca a depus o sesizare cu privire la faptul că fiul ei de 8 ani nu a revenit la domiciliu, deşi, conform înţelegerii, tatăl acestuia trebuia să-l aducă la domiciliul stabilit în seara zilei de 25 iulie.

Etichete
Comenteaza