Tentativă de OMOR la penitenciarul Gherla. Trei deținuți au încercat să ÎNJUNGHIE un „coleg”

Tentativă de OMOR la penitenciarul Gherla. Trei deținuți au încercat să ÎNJUNGHIE un „coleg”

O plimbare în curtea penitenciarului Gherla se putea solda tragic pentru un deținut al penitenciarului Gherla din județul Cluj. Trei colegi de detenție au încercat să îi ia viața acestuia.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Într-o informare a Penitenciarului Gherla transmisă conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) se arată că vineri, în jurul orei 14.12, în curtea de plimbare F2, un deținut a fost agresat fizic de către alți 3 deținuți.

„Deținutul agresat a fost prezentat la cabinetul medical, unde s-a constatat faptul că prezenta plagă tăiată în regiunea mandibulară stânga de aproximativ 6 centimetri, pentru care i-au fost acordate îngrijirile medicale necesare și a fost apelat Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Ulterior, cu sprijinul echipajului medical sosit în cadrul unității, deținutul a fost prezentat la Spitalul Municipal Gherla și Spitalul Militar Cluj-Napoca, pentru consult medical de specialitate și investigații medicale suplimentare.
De asemenea, au fost prezentați la cabinetul medical și agresorii, iar în urma examinării medicale s-a constatat faptul că un deținut nu prezenta urme de violență, un deținut prezenta «traumatism zona temporală», iar un deținut prezenta «plagă superficială de aproximativ 10 centimetri regiunea lombară dreapta».

O echipă de lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Cluj – Poliția Municipiului Gherla s-a deplasat la sediul unității pentru a efectua cercetări la fața locului și pentru audierea deținuților care se aflau în curtea de plimbare.

Celor trei agresori le-au fost întocmite rapoarte de incident și au fost relocați la camere diferite. Despre producerea evenimentului a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, urmând a fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla”, arată Penitenciarul Gherla.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .