Teodor Baconschi: Prin părintele Bartolomeu, Clujul a devenit un focar spiritual de primă mărime

Teodor Baconschi vorbeşte despre relaţia şi modul în care l-a cunoscut pe mitropolitul Bartolomeu într-un interviu acordat pentru ZIUA de CLUJ.

Fostul ministru de Externe al României, Teodor Baconschi, vorbeşte despre privilegiul de a cunoaşte Biserica Ortodoxă prin intermediul "părintelui Anania", activitatea alături de mitropolitul Bartolomeu în cadrul Grupului de reflecţie pentru înnoirea Bisericii, în anii '90, impactul ierarhului asupra evoluţiei Clujului ca focar de spiritualitate, respectiv despre relaţia dintre mentorul său spiritual şi patriarhul Daniel.

Care au fost circumstanţele în care l-aţi cunoscut pe mitropolitul Bartolomeu?
Am avut norocul unei întâlniri precoce, aveam 19 ani, mă pregăteam pentru teologie şi am lucrat înainte de examenul de la Sibiu la Bucureşti - în cadrul editurii Institutului Biblic, pe care părintele Anania o conducea - în calitate de corector. Şi atunci sigur că am căzut imediat sub vraja personalităţii părintelui Anania, aveam discuţii pe teme de teologie, de filosofie, de patristică sau de literatură, însă cel mai interesant a fost faptul că dânsul mi-a vorbit pentru prima dată de închisorile comuniste şi despre infernul prin care au trecut toţi românii anitcomunişti care, "cum, necum" au încercat să se opună sovietizării ţării. Prin dânsul am făcut totodată puntea atât intelectuală, cât şi generaţională cu marii interbelici.

Ce a reprezentat întâlnirea cu "părintele Anania", cum îl numiţi?
A întâlni Biserica Ortodoxă printr-un om de talia lui Bartolomeu Anania a fost şi pentru mine, şi pentru alţii un mare privilegiu, pentru că în domnia sa se reuneau cultura sacră şi cultura profană, era deschis către studiul religiilor, al miturilor, era foarte cultivat în materie de teatru universal, cunoştea deopotrivă Filocalia şi marii poeţi francezi, era un meloman, din adolescenţă se obişnuise să asculte şi să înţeleagă muzica simfonică şi marii compozitori europeni, deci natural că m-am simţit atras de o asemenea personalitate şi am văzut în el un iniţiator în memoria reală, nefalsificată a României de dinainte de comunism.

Când se întâmplau aceste prime întâlniri?
Prin 1980, cam aşa. Am rămas apoi un ucenic al dânsului, m-a îndrumat teologic şi ne-am revăzut şi la Văratec şi la Bucureşti şi mai târziu la Cluj, am fost în '90, după Revoluţie, împreună în Grupul de reflecţie pentru înnoirea Bisericii. La Revoluţie, cler şi popor s-au ridicat şi împotriva unei părţi din ierarhia ecleziastică, socotită compromisă oarecum prin colaboraţionismul excesiv cu regimul lui Ceauşescu. Se crease un vid de putere, noi am încercat să ne constituim ca un grup de laici şi clerici, de personalităţi care se gândeau cu responsabilitate la ce se întâmplă în viaţa Bisericii Ortodoxe în acele luni după căderea lui Ceauşescu. Am făcut lobby, cu succes, pentru introducerea orelor de religie în şcoală, ne-am poziţionat pe câteva subiecte care începuseră să frământe atunci societatea şi cred că experienţa aceea a arătat că laicii au un cuvânt just de spus în viaţa Bisericii.

Cum aţi relaţionat după ce arhimandritul de atunci Bartolomeu Anania a fost ales arhiepiscop la Cluj?
Ulterior, când părintele Anania a revenit în Clujul tinereţii sale ca arhipăstor, l-am văzut mai rar, pentru că eu mi-am urmat cariera diplomatică, dar ne-am regăsit întotdeauna ca şi cum ne-am fi despărţit cu o zi îaninte, într-o mare intimitate sufletească şi cu bucuria revederii dintre ucenic, fiu duhovnicesc şi părinte spiritual. Am văzut cu câtă energie a scos din ruină eparhia aceasta, îmi povestea că a găsit o situaţie de delăsare administrativă şi a reuşit să facă de la trust de presă până la editură, colecţii de carte, legături europene. Bilanţul său ca mitropolit de Cluj este uluitor de fertil şi a creat un standard aici, a reaurit blazonul Bisericii. Biserica devenise (în timpul păstoririi mitropolitului Bartolomeu - n. red.) un centru de viaţă culturală urmărit de toţi clujenii şi nu ne miră succesul pastoral al mitropolitului Bartolomeu, pentru că era un imens predicator, un om de administraţie, un om de dialog cu intelectualitatea laică de aici şi totodată un exeget al tradiţiei patristice, aşa cum s-a văzut în toate predicile sale urmărite duminică de duminică de mii de oameni.

Credeţi că succesul de care vorbeaţi al mitropolitului Bartolomeu se datorează unei strategii pastorale pe care a avut-o sau mai degrabă "greutăţii" şi specificului personalităţii sale?
Era o personalitate monumentală, un om energic, hotărât, care se bătea pentru valori şi principii şi în acelaşi timp un administrator desăvârşit, care s-a ocupat smerit de fiecare amănunt, nu s-a exilat într-un turn de fildeş, ci, dimpotrivă, a fost mereu în realitatea administraţiei. Avea de restaurat biserici şi mănăstiri, de construit, a pus mozaicul în catedrală, a creat trustul Renaşterea, s-a ocupat de fiecare clujean din eparhie, cu o dragoste de părinte şi totodată a pus Biserica la mare înălţime. Pentru că pe vremea mitropolitului Bartolomeu Biserica şi universitatea erau aici cele două citadele ale spiritului, care reflectau tradiţia clujeană, inclusiv medicală. Părintele Anania făcuse şi ani buni în medicină.

Cum s-a constituit Grupul de reflecţie pentru înnoirea Bisericii?
Erau o serie de personalităţi, ca Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Iustin Marchiş, Dumitru Stăniloae, actualul patriarh a fost şi el în grup. Ne-am strâns la Andrei Pleşu acasă, apoi ne-am prezentat la noul guvern şi am spus: "Domnule, vrem să creăm această nouă structură care este necesară acum în tranziţie". Ne-am strâns periodic, fie la Patriarhie, fie la biserica Sapientia, a părintelui Constantin Voicescu, cream o agendă a zilei, urmăream ce frământă Biserica, ce putem face să o scutim de atacuri exagerate, să contribuim la recredibilizarea ei în faţa societăţii şi mai ales cum o putem implica în proiectul nou de societate.

Cum se întâmpla asta, făceaţi comunicate sau nu era cazul?
Ba da, făceam şi comunicate oficiale ale Grupului, care erau foarte respectate, în ‘90 cel puţin, de aceea vocea noastră s-a auzit, pentru că era un grup format din personalităţi credibile. După ce lucrurile s-au normalizat ne-am dizolvat de la sine. A fost o acţiune legată de ruptura din ‘89 şi de confuzia de după, pe care am încercat să o risipim, printr-o gândire.

Care au fost principalele idei directoare ale Grupului sau aţi mers pe ideea de a promova nume noi?
Nume noi, pentru că şi cu sprijinul Grupului, mai întâi la Caransebeş, apoi la Iaşi a fost ales actualul patriarh. O serie de figuri noi în Sinod, care au apărut atunci au apărut şi cu influenţa grupului. Era vorba de o înnoire în Sinod, dar şi de o revenire la ortodoxia vie ca sursă de identitate naţională, la regăsirea unui loc pentru viaţa religioasă, spirituală în România, după 50 de ani de ateism forţat şi de demolare a bisericilor.

Aţi afirmat că şi în ascensiunea actualului patriarh Grupul a jucat un rol.
Noi am sprijinit atunci alegerea de episcopi tineri, care nu aveau un trecut criticabil în vechiul regim. "Figuri noi", şi asta a contat foarte mult. Totuşi, Sinodul de azi, la douăzeci de ani "după", e format în majoritate din oameni care au fost sfinţiţi ca episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi după comunism. Se poate spune că programul acesta de înnoire a fost în mare măsură îndeplinit.

În 1993 a fost ales Bartolomeu Anania arhiepiscop la Cluj. A rămas ideea că actualul patriarh i-a cerut mitropolitului Bartolomeu să candideze.
Erau două personalităţi puternice, din două generaţii diferite, dar care lucrau convergent. Amândoi înţelegeau că pe de o parte trebuie să recuperezi ce este semnificativ din tradiţie, iar pe de altă parte să înnoieşti Biserica într-adevăr pentru ca ea să se poată adapta la o societate democratică, la noul timp. Nu a fost un proces automat, a fost nevoie ca nişte oameni să fixeze valorile, să propună figuri plauzibile.

Dar cei doi, în perioada Grupului, erau unitari ca viziune, aspiraţii?
Eu am plecat în toamna lui ‘90 la studii doctorale la Paris şi nu am mai urmărit îndeaproape relaţia personală dintre Înaltul Bartolomeu şi Preafericitul Daniel. Cert este că, deşi au avut şi puncte de divergenţă, amândoi au jucat un rol cât se poate de creativ şi de pozitiv în noua istorie a Bisericii Ortodoxe Române.

Unde a apărut diferenţa, amândoi au făcut totuşi parte din Grupul de reflecţie.
Da, dar grupul era condus de Anania. Pentru că el era seniorul, avea personalitate şi ca vârstă şi ca parcurs intelectual, teologic era personalitatea tutelară a grupului.

Actualul patriarh era tânăr atunci.
Era un tânăr care a intrat în ierarhie, dar era un teolog strălucit, discipol al lui Stăniloae, cu o activitate didactică internaţională, implicat în relaţiile ecumenice ale Bisericii Ortodoxe, dar la începutul unui drum în ierarhia Bisericii.

Revenind, în alegerea Înaltului Bartolomeu la Cluj, actualul patriarh a avut rolul decisiv?
Bartolomeu Anania era o stea în elita ortodoxiei. Era cunoscut în toate mediile. El nu a vrut să intre în ierarhie sub comunism. Probabil că dacă făcea un minim compromis l-ar fi propulsat fără nici un fel de problemă regimul comunist şi în Sinodul din anii '70-'80. Cu psihologia şi programul lui de "bătrân oştean" sub steagul Bisericii el a socotit că o revenire la Cluj, de care era foarte legat, în toată tinereţea lui, poate să contribuie la renaşterea Bisericii.

Dar patriarhul Daniel Ciobotea a insistat?
Nu, cred că Preafericitul Teoctist i-a propus asta şi el s-a gândit şi bine a făcut că a acceptat pentru că s-a văzut că timp de 18 ani a făcut din Cluj un centru al ortodoxiei naţionale.

Unde a apărut totuşi diferenţa de viziune între actualul patriarh şi mitropolitul Bartolomeu?
De multe ori când două personalităţi foarte puternice stau la aceeaşi masă mai apar şi scântei, dar nu trebuie să insistăm pe această dimensiune. Fiecare dintre cei doi şi-a făcut misiunea şi a servit Biserica magistral acolo unde a fost, cu toate energiile.

Situarea aceasta pe poziţii diferite a devenit totuşi destul de evidentă în timp.
Bine că nu aţi avut la Cluj un arhipăstor mediocru, care să nu se fi implicat în mari bătălii. Mai bine că, tocmai, prin părintele Anania, Clujul a fost repus pe harta canonică a ortodoxiei române şi în acelaşi timp a devenit un focar spiritual, pastoral, teologic de primă mărime.

Cum priviţi înfiinţarea Mitropoliei Clujului?
Atunci s-a creat mitropolia într-un context oarecum polemic, dar e limpede că aşa cum Sibiu a fost centrul ortodoxiei transilvane în secolul XIX, pentru că acolo se afla administraţia provincială a imperiului, aşa Clujul este centrul de fapt şi de drept al ortodoxiei în Transilvania în secolul XX şi XXI. Aşa încât s-a făcut un act de dreptate istorică, de actualizare normală a rolului pe care Clujul îl are de la sine acum în Transilvania.

Doar că apar totuşi nişte orgolii care par că încă nu s-au stins.
Pe care nu ţin să le comentez.