TIFF 2011 Spectacol inedit la deschiderea festivalului, mâine seară; vin şi campionii de la "U" Mobitelco

TIFF 2011 Spectacol inedit la deschiderea festivalului, mâine seară; vin şi campionii de la
Grupul de artişti francezi Compagnie des Quidams pune în scenă un spectacol de lumină şi magie, "Visul lui Herbert", la deschiderea oficială a ediţiei a zecea a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), mâine seară la Ursus Open Air, în Piaţa Unirii.
">

"Protagoniştii spectacolului sunt nişte personaje extraordinare care se metamorfozează în funcţie de situaţiile teatrale. De la nişte siluete filiforme pe catalige, publicul va decoperi nişte fiinţe dintr-o lume stranie, care se transformă. Diforme, dar totusi majestuoase, şi având capete luminoase, acestea se vor aduna în jurul unui astru luminos pentru a face un ritual magic care va ajuta astrul să se ridice la cer", explică organizatorii festivalului de film. Spectacolul a fost prezentat în peste o sută de oraşe de pe mai multe continente şi a deschis mai multe evenimente internaţionale, între care Bienala Dansului de la Lyon, Campionatul Mondial de fotbal din 1998 şi campionatele europene din 2000 şi 2004.


La deschiderea de mâine vine, alături de regizorii Matias Bide, Michael Madsen, Fernando Leon de Aranoa şi Miruna Coca-Cozma, şi echipa de baschet "U" Mobitelco BT, care a câştigat marţi campionatul de baschet, dar şi primarul Sorin Apostu, directorul artistic al festivalului Mihai Chirilov şi preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu.
Amintim, tot mâine începe seria proiecţiilor în aer liber din cadrul Mănăştur Open Air, în Mănăştur, unde accesul este gratuit.

Comenteaza