TIFF 2011 Sute de persoane la Mănăştur Open Air

TIFF 2011 Sute de persoane la Mănăştur Open Air
Audienţă de proporţii la Mănăştur Open Air, vineri şi sâmbătă, în primele două seri în care Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) are loc şi în cartiere: sute de persoane au asistat la ambele proiecţii.

Audienţa de la Mănăştur Open Air nu este însă cea obişnuită dintr-un cinematograf: zgomotele seminţelor sparte se auzeau sâmbătă cam peste tot, la fel comentariile unora dintre spectatori şi zăngănitul sticlelor de bere.

De altfel sâmbătă unul dintre sponsorii principali ai festivalulului, producătorul de bere Ursus, a adus la terenurile de sport din Mănăştur, unde au loc proiecţiile, un stand de vânzare a berii. Preţurile nu sunt însă mici: o doză de bere costă 4 lei. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care sâmbătă voluntarii prezenţi la faţa locului vânduseră doar puţin peste 20 de doze, în două ore.

"Proiecţiile din Mănăştur au avut succes în rândul publicului, şi asta ne bucură foarte mult. Aseară, de exemplu, nu mai puţin de 960 de oameni au ales să vizioneze un film norvegian, Nokas", spune purtătorul de cuvânt al festivalului, Raluca Papanicoglu.

Accesul la proiecţiile din Mănăştur este gratuit. Vezi aici toată lista proiecţiilor

 

Comenteaza