TIFF la Florești. Primarul Bogdan Pivariu a oferit ultimele detalii

TIFF la Florești. Primarul Bogdan Pivariu a oferit ultimele detalii
| Foto: Facebook.com/bogdannicolaepivariu

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se va desfășura și în Floreşti. TIFF-Florești va avea loc între 23 iulie și 1 august 2021 în parcul Poligon.

„Publicul floreștean va trăi o experiență aparte într-o atmosferă relaxată, plăcută, neconvențională și va sărbători alături de TIFF 20 de ani de existență”, a transmis edilul celei mai mari comune din țară, Bogdan Pivariu.

Programul proiectiilor de film: https://tiff.ro/.../az_tiff_2021_148x206_program_preview... și achizitionarea biletelor: https://tiff.eventbook.ro/?hall=parc-poligon-floresti.

Perimetrul amenajat pentru proiecțiile de film va fi în zona căsuțelor de lemn, iar accesul la parcarea amenajată aferentă evenimentului se face din strada Tăuțului, pe strada Sub Cetate (punct reper restaurant My Way).

POLITICA DE ACCES:

Accesul la eveniment se face prin scanarea biletului, fie printat, fie în format electronic, de pe dispozitivele mobile. Accesul este posibil doar pe baza unui bilet valabil la proiecția respectivă (exceptând copiii sub 3 ani, care nu ocupă un loc individual). Cu 5 minute înaintea începerii oricărei proiecţii, se va permite intrarea în sală/perimetru a deţinătorilor de acreditări TIFF care nu au reuşit să îşi procure BILETE DE INTRARE, cu condiţia să existe locuri libere.

Locurile în perimetru sunt garantate până cu 5 minute înainte de începerea proiecției. De asemenea, după începerea proiecției, accesul în perimetru este interzis! Locurile nu sunt alocate și sunt disponibile la alegerea spectatorului. Filmele din cadrul festivalului pot conține scene de sex, violență sau limbaj licențios, astfel că vă recomandăm să verificați descrierea acestora din programul oficial înainte de a cumpăra biletele.

ATENŢIE! Accesul spectatorilor la proiecțiile de film se va face cu obligativitatea purtării măștii pe toată durata evenimentului, conform Hotărârii de Guvern nr. 29 din 14.05.2021.

Comenteaza