Tineri cercetaţi pentru tentativă de omor. Au rupt în bătaie un bătrân VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Mar 2016, 11:03
- Eveniment
- Ascultă știrea

Conform poliţiştilor, agresorii sunt doi tineri, unul de 25 ani din comuna Viişoara şi altul de 19 ani din judeţul Hunedoara, ambii locuind pe raza municipiului Cluj-Napoca. Ei ar fi pătruns prin efracţie, în noaptea de 03/04 februarie, într-un imobil din satul Viişoara, unde ar fi aplicat mai multe lovituri unei persoane în vârstă de 88 ani care locuia acolo şi ar fi sustras mai apoi o sumă de bani.
Pentru a-i prinde, în data de 3 martie au fost efectuate două percheziţii imobiliare pe raza municipiului Cluj-Napoca, pe strada Platanilor, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Faţă de cei doi bărbaţi, prin ordonanta procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a pus în mişcare acţiunea penală, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi tâlhărie calificată, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal, iar bărbații au fost reținuți pentru 24 ore.
Cei doi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Judeţean Cluj, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
În cadrul investigațiilor polițiștii au beneficiat și de suportul operativ al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Cluj-Napoca şi a Serviciului de Operaţiuni Speciale Cluj-Napoca.