Toader, despre o eventuală creştere a ratei infracţionalităţii: "Nu ştiu, vom vedea"

Toader, despre o eventuală creştere a ratei infracţionalităţii:
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat la Iaşi că speră să nu existe „o dinamică crescândă a ratei criminalităţi”, mai ales că serviciile de probaţiune au luat măsuri de supraveghere a celor eliberaţi, după intrarea în vigoare a recursului compensatoriu.

Tudorel Toader a declarat că reprezentanţii serviciilor de probaţiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberaţi în urma intrării în vigoare a legii privind recursul compensatoriu.

„Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat ca eu în calitate de ministru al Justiţiei să spun <da, a intrat legea în vigoare. Aveţi dreptul la şase zile calculate considerate efectiv la 30, dar haideţi să vedem studiul de impact, câţi ieşiţi, cum ieşiţi>.

Asta ar fi o ţinere a celor care au dreptul, o menţinere a lor în mediul penitenciar fără temei legal. Nu cred că cineva doreşte sau acceptă ideea ca în penitenciar să fie ţinut cineva în lipsa temeiului legal, temeiului juridic, care este hotărârea judecătorească>, a explicat Toader.

Întrebat dacă se aşteaptă la o eventuală creştere a ratei infracţionalităţii, ministrul Justiţiei a declarat că speră ca acest lucru să nu se întâmple. „Dinamica infracţionalităţii este într-o continuă schimbare. Direcţiile de probaţiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberaţi, în condiţiile acestei legi privind recursul compensatoriu.

Dacă ai un deţinut care avea şase ani de executat şi a executat efectiv cinci ani, el are beneficiu de un an. Acum, dacă a stat cinci ani efectiv în penitenciar, ce a avut de învăţat, ce învăţăminte a tras de pe urma pedepsei sigur au fost trase cu bunele şi cu relele lor. Nu ştiu, vom vedea. Sper să nu existe, să spunem, o dinamică crescândă a ratei criminalităţii", a declarat ministrul.

Toader a explicat faptul că în septembrie a avut o întâlnire cu şefii serviciilor de probaţiune. „Am discutat la Bucureşti, la Ministerul Justiţiei, toate dificultăţile întâmpinate în activitatea dânşilor, toate măsurile pe care trebuie să le luăm şi le vom lua pentru îmbunătăţirea activităţii.

Cu siguranţă, în faţa acestor eliberări fac o prioritizare a măsurilor pe care trebuie să le ia, prioritizare în care intră şi aducerea sub supraveghere imediată a celor care au ieşit sau ies din penitenciar pe baza recursului compensatoriu", a mai spus ministrul.

Comenteaza