Tom Cruise, fotografie cu un căpitan român la RIAT, cel mai mare show aviatic din lume

Tom Cruise, fotografie cu un căpitan român la RIAT, cel mai mare show aviatic din lume
| Foto: Facebook

Forțele Aeriene Române au participat la Royal International Air Tattoo din Marea Britanie, ocazie cu care un căpitan al Armatei Române s-a fotografiat cu actorul Tom Cruise.

Cel mai mare airshow militar din lume, Royal International Air Tattoo (RIAT) din Marea Britanie a fost pentru căpitanul Claudia Pop o ocazie de a se fotografia alături de Tom Cruise - celebrul căpitan Pete "Maverick" Mitchell din Top Gun. Imaginea, în care actorul american apare alături de căpitanul român ținând în mână emblema Forțelor Aeriene Române fost postată pe pagina de Facebook a MApN. 

„Duminică, iulie, peste 30 de grade Celsius...

Unii se relaxează, alții se pregătesc pentru o nouă săptămână...în timp ce colega noastră, căpitanul Claudia Pop, se întâlnește cu căpitanul Pete "Maverick" Mitchell (Tom Cruise) din Top Gun, la The Royal International Air Tattoo.

Pe voi unde vă surprinde ziua de astăzi?”, au scris cei de la MApN pe Facebook.

Forțele Aeriene Române au fost reprezentate de o aeronavă AN-30 (Antonov 30) din dotarea Bazei 90 Transport Aerian, în expoziție statică.

Conform sursei citate, pe toata durata evenimentului, aeronava militară s-a bucurat de aprecieri din partea organizatorilor și a publicului, fiind vizitată de numeroşi pasionați de aviație.

Tom Cruise, fotografie cu un căpitan român la RIAT, cel mai mare show aviatic din lume

Comenteaza