Top 10 invenţii care au revoluţionat lumea

Top 10 invenţii care au revoluţionat lumea
Carla Hayden, bibliotecara Congresului din Statele Unite ale Americii, a întocmit o listă a inovaţiilor care au schimbat lumea, informează National Geographic.

1. Presa de tipar

Presa de tipar a fost inventată în timpul Sfântului Imperiu Roman de către Johannes Gutenberg, în jurul anului 1440. La sfârşitul societăţii medievale, în Europa a avut loc o creştere exponenţială a economiei şi a culturii. O altă invenţie realizată de către Gutenberg a fost cerneala pe bază de ulei. Soluţia era mult mai durabilă decât variantele precedente. Tiparul a ajutat la răspândirea informaţiilor mult mai rapid, de la singura tipografie existentă în Mainz, Germania, tipografiile au început să apară în peste 270 de oraşe din Europa.

2. Becul

Începând cu anul 1878, Thomas Edison a început să lucreze intens la conceperea unui sistem de iluminare electric care să poată fi folosit la scară largă - practic, ceea ce astăzi numim bec. Primele becuri începuseră să apară încă de la începutul secolului XIX, unii dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai lumii au creat câte o variantă, însă ficare dintre acestea avea carenţe serioase: fie durata de "viaţă" era mult prea scurtă, fie producerea lor necesita cheltuieli exagerate, fie aveau un consum de curent electric mult prea mare.

CITEŞTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI

 

Etichete
Comenteaza