Tradiţii de Paştele Catolic la Cluj. Coşuri cu mâncare, aduse de credincioşi la biserică pentru a fi binecuvântate

Tradiţii de Paştele Catolic la Cluj. Coşuri cu mâncare, aduse de credincioşi la biserică pentru a fi binecuvântate
| Foto: Foto:mediafax.ro

Câteva sute de credincioşi au adus, duminică, la Biserica Româno-Catolică „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca, coşuri cu mâncare, pentru a fi binecuvântate de preoţi în ziua de Paşti, conform unei tradiţii care datează din secolul al XV-lea.

Administratorul parohial al Bisericii Romano-Catolice „Sf. Mihail”, Stelian Veres, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că, în ziua de Paşti, credincioşii aduc la biserică bucate care sunt binecuvântate la Liturghie după care acestea sunt duse la familii pentru a putea fi mâncate după perioada de post de 40 de zile.

„După 40 de zile de post, poporul creştin sărbătoreşte din nou şi credem că bucatele pregătite pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului, trebuie binecuvântate de acel Dumnezeu care ni le-a dăruit. Binecuvântarea bucatelor este un obicei străvechi pe care l-am primit de la strămoşii noştri, datează din secolul al XV-lea şi l-am păstrat cu sfinţenie şi azi în toate bisericile romano-catolice. Aducem la biserică acele bucate care ne sunt dragi, le binecuvântăm la Liturghie şi apoi ne întoarcem cu ele la familii pentru a putea mânca toţi din bucatele sfinţite”, a spus Veres.

Potrivit acestuia, în urmă cu sute de ani ritualul era atât de sfânt încât tot ceea ce rămânea din coşul cu bucatele binecuvântate erau arse pentru că se ştia că sunt sfinţite şi nu era voie să fie aruncate.

În coşurile aduse la biserică şi acoperite cu ştergare albe, credincioşii au pus cozonaci, ouă roşii, pâine, produse din carne şi ciocolată şi vin.

Unul dintre credincioşi a spus că bucatele sfinţite în ziua de Paşti au un gust mai bun şi cu care oamenii s-au obişnuit.

Comenteaza