Traficant de droguri de mare risc, reținut de DIICOT. Substanțele interzise urmau să fie vândute la UNTOLD

Traficant de droguri de mare risc, reținut de DIICOT. Substanțele interzise urmau să fie vândute la UNTOLD

Un traficant de droguri care deținea substanțe de mare risc a fost prins de DIICOT. Substanțele interzise urmau să fie vândute la UNTOLD.

„​La data de 11.08.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial  Cluj au dispus reținerea unui inculpat, cercetat sub aspectul  săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv și deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Măsura a fost luată după ce acesta a fost prins în flagrant, pe raza municiului Cluj Napoca, în timp ce deținea în autoturismul cu care se deplasa cantitatea aproximativ 70 grame substanță psihoactivă 2MMC, destinată comercializării. De asemenea, asupra inculpatului au fost găsite o cantitate de cocaină, un grinder,  un cântar electronic și mai multe plicuri ziplock. Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința acestuia, fiind identificate și ridicate  mai multe plicuri conținând cantități de substanță cristalină, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă”, a transmis DIICOT.

Potrivit reprezentanților DIICOT, drogurile urmau să fie vândute la UNTOLD. „Cu privire la substanțele indisponibilizate subzistă suspiciunea rezonabilă că inculpatul urma să le comercializeze în contextul festivalului de muzică ce se desfășura în municipiul Cluj-Napoca”, a transmis DIICOT.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului  Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, a mai informat DIICOT. 

Etichete
Comenteaza