Tragedia din Colectiv i-a speriat pe clujeni. Avalanşă de solicitări la ISU

Tragedia din Colectiv i-a speriat pe clujeni. Avalanşă de solicitări la ISU
După tragedia din clubul bucureştean, unde zeci de persoane şi-au pierdut viaţa, biroul de avizare-autorizare al ISU Cluj a fost luat cu asalt.

După tragedia din clubul bucureştean Colectiv (petrecută la sfârşitul lunii octombrie), numărul de solicitări pe partea de avizare/autorizare a crescut cu 100% faţă de celelalte luni ale anului. "A crescut numărul de avize, autorizaţii, solicitări de puncte de vedere, reclamaţii, petiţii, sesizări. Şi nu în ultimul rând un aspect pe care l-am văzut în practică pe teren: conştientizarea populaţiei în ceea ce priveşte acest aspect de securitate în caz de incendiu", a explicat Ion Moldovan, şeful ISU Cluj. Per total, în anul 2015, în activitatea de avizare-autorizare au fost prelucrate un număr de 1.562 dosare şi cereri, cu 50% mai multe ca in anul 2014.

"Sunt multe localuri care s-au trezit că acum le trebuie o autorizaţie. Noi aveam o evidenţă a lor, nu s-a pus problema să nu ştim, au fost sancţionate. Legislaţia veche permitea nişte sancţiuni destul de modeste ca şi costuri, pe care şi le-au permis: o plată de jumătate din mimin, prevăzut de lege pentru funcţionarea fără autorizaţie era 1.250 de lei, chiar nu reprezenta o problemă foarte mare pentru un club celebru din Cluj, să zicem. O parte din localuri s-au închis singure, nu le-am închis noi, ceea ce e un lucru bun. Noi am sigilat două localuri care între timp au intrat în legalitate", a precizat adjunctul inspectoratului. Potrivit reprezentanţilor ISU Cluj, patru localuri din Cluj-Napoca sunt închise şi acum.

Potrivit ISU Cluj, anul trecut prevenirea situaţiilor de urgenţă s-a desfasurat prin executarea a 7.779 activităţi de prevenire, în care au fost depistate 3.843 deficienţe. Au fost aplicate 1293 sancţiuni contravenţionale, din care 232 amenzi (cu 40% mai multe decât în 2014), în valoare totală de 978.001 lei şi 837 avertismente.

Comenteaza