Tragedie cumplită! O sportivă talentată din Ardeal s-a stins din viață la doar 18 ani

Tragedie cumplită! O sportivă talentată din Ardeal s-a stins din viață la doar 18 ani
| Foto: alba24.ro

Medeea Cristina Tomotaș, elevă la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj și sportivă pasionată, a murit la vârsta de 18 ani, fiind răpusă de o boală gravă.

Trupul tinerei a fost depus la Capela Arhiereilor din Blaj, iar slujba de priveghi va avea loc miercuri, 15 octombrie, la ora 18:00. Înmormântarea va avea loc joi, 16 octombrie, la ora 12:00.

Medeea a fost o elevă dedicată, apreciată de colegi și profesori, și o sportivă talentată. A făcut parte din echipa de volei cadete (U17) de la Volei Alba Blaj, care anul trecut s-a clasat pe locul 6 în campionatul național. Comunitatea școlară și sportivă își amintește cu afecțiune de energia, zâmbetul și entuziasmul cu care își trăia fiecare zi, scrie ZiarulUnirea.

Mama sa, director la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” din Blaj, trece acum printr-o durere imensă, iar întreaga comunitate se mobilizează pentru a-i oferi sprijin.

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a transmis pe rețelele de socializare un mesaj de condoleanțe:

„Drum lin spre Lumina Învierii lui Hristos, draga noastră Medeea! Un suflet tânăr și nobil, o elevă apreciată, o sportivă entuziastă, o colegă și o prietenă de nădejde a plecat dintre noi. Bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veșnică sufletului său, iar părinților, mângâiere și putere.”

Parohia Blaj I, prin Pr. Cristian Rus, a adăugat:

„Cu adâncă durere în suflet, dar cu speranța învierii, anunțăm trecerea la Casa Tatălui Ceresc a tinerei de 18 ani, Medeea Cristina Tomotaș. Odihna cea veșnică da-i-o ei, Doamne, și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească.”

Comenteaza