Update Tragedie înainte de Crăciun: Casa unei familii din Cluj a luat foc

Tragedie înainte de Crăciun: Casa unei familii din Cluj a luat foc
| Foto: isu cluj

Un incendiu puternic s-a produs, sâmbătă dimineață, la un imobil de pe o stradă din Dej.

UPDATE: "Incendiul este lichidat, se înlătură efectele negative ale acestuia. Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, de la o afumătoare și s-au extins la două magazii, respectiv la casa de locuit. Într-una dintre magazii erau depozitate diferite utilaje, precum și cauciucuri, ceea ce a favorizat arderea. Referitor la casa de locuit, este afectat acoperișul acesteia, precum și trei camere din interior, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați. La fața locului acționează 3 echipaje din cadrul Detașamentului Dej", a transmis ISU Cluj.

Știrea inițială: Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente pe strada Baia Mare din Dej, pentru a lichida un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.

Flăcările s-au extins parțial și la casa de locuit, afectând o suprafață aproximativă de 80 de metri pătrați. Acționează la fața locului două autospeciale cu apă și spumă. Au fost trimise în sprijin și echipajul de la Punctul de Lucru Gherla, respectiv o ambulanță SMURD", a transmis ISU Cluj.

Până acum, nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Vom reveni cu mai multe informații. 

Comenteaza