Tragedie la creșă: Un copil de un an și opt luni A MURIT înecat într-un iaz / Cine verifică ”zona gri” a after-school-urilor și a serviciilor de babysitting
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:06
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă a fost deschis după ce un copil de nici doi ani a murit înecat într-un iaz din proximitatea creșei unde se afla la recreere în aer liber.
„La data de 1 septembrie 2025, în jurul orei 12:30, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Calea Martirilor, din Timișoara într-un iaz ornamental se află un minor înecat.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un băiețel de 1 an și 8 luni, care fusese scos pentru recreere, într-un spațiu amenajat, în aer liber, din proximitatea grădiniței, împreună cu ceilalți copii, iar după un timp a fost constatată lipsa acestuia.
Din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul băiețelului. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se efectuează verificări și cu privire la supravegherea copiilor”, a transmis IPJ Timiș, citează sursadevest.ro.
Creșa privată în care un băiețel de 1 an și 8 luni a murit după ce s-a înecat într-un iaz nu face parte din rețeaua școlară națională. Practic, centrul pentru activități recreative nu are statut oficial de grădiniță sau creșă.
„Ne pare extrem de rău pentru această tragedie! Incidentul nu s-a petrecut în grupele de antepreșcolar ale județului Timiș. Este posibil să fie un club neautorizat, care nu face parte din sistemul de învățământ”, a anunțat IȘJ Timiș, potrivit expressdebanat.ro.
Inspectorii școlari nu au competențe să verifice astfel de unități. Verificările pot fi efectuate doar de DSP sau alte instituții ale statului pentru condițiile generale și de hrănire, însă nu există reglementări clare pentru astfel de centre. În aceeași zonă „gri” de reglementare se încadrează și after-school-urile sau serviciile de babysitting.
Pe site-ul Kinderiada, centrul – în care a avut loc tragedia – se prezintă ca un loc dedicat dezvoltării armonioase a copiilor, cu program între orele 8 și 18. Nu există informații despre personal sau nivelul de pregătire al educatorilor, mai scrie expresdebanat.ro.