Tragedie la Gilău: un om s-a înecat în canalul din localitate GALERIE FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Mar 2015, 10:41
- Eveniment
- Ascultă știrea
Incidentul a fost observat de un locuitor al comunei, care l-a sesizat imediat la sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112. La faţa locului a intervenit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj cu o autospecială de pompieri şi o ambulanţă a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare Descarcerare din cadrul Gărzii Gilău. Totodată, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj a trimis un echipaj.
Potrivit unui martor, omul plutea cu capul în jos într-o zonă în care apa avea o adâncime de 12 m. O persoană care trecea prin zonă a încercat să îl salveze, însă, întrucât operaţiunea este una periculoasă, a renunţat.
"Nu ştiu dacă omul a căzut sau s-a aruncat, însă zona este împrejmuită de sârmă ghimpată, aşa că şansele să fi căzut sunt destul de mici", a precizat martorul.
UPDATE: Acţiunile erau în plină desfăşurare, la locul nefericitului eveniment a ajuns şi un echipaj de scafandri de la Cluj-Napoca, care acţiona pentru scoaterea persoanei înecate din apă.
UPDATE 2: Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci, a precizat că persoana înecată este un bărbat de 80 de ani, din Cluj-Napoca. "Poliţia a fost sesizată de un martor cu privire la incident. Pompierii efectuează demersuri în vederea scoaterii corpului din apă", a adăugat aceasta.
UPDATE 3: Căutările au fost sistate după mai multe scufundări fără de succes şi urmau să fie reluate miercuri. Pentru a uşura activitatea scafandrilor se va opri activitatea unei centrale din zonă.