Transportul în comun din Turda, paralizat astăzi şase ore VIDEO

Transportul în comun din Turda, paralizat astăzi şase ore VIDEO
Autobuzele care asigură transportul în comun în Turda nu au circulat astpzi timp de mai bine de şase ore. Totul din cauza grevei declanşate de Serviciul de transport public din municipiu. Conducerea companiei este nemulţumită că Primăria întârzie plata unei datorii de 2,7 milioane de lei.

Locuitorii din Turda au avut în această dimineaţă surpriza să constate că autobuzele nu mai circulă. Deşi cei aproape 80 de angajaţi ai firmei de transport în comun s-au prezentant la muncă, ei nu au ieşit pe traseu, iar toate maşinile au rămas în garaj.

Printr-un anunţ lipit pe automatul de bilete, societatea care asigură transportul public în Turda şi-a anunţat clienţii că începând din 22 martie îşi încetează activitatea. Principalul motiv invocat a fost datoria de 2,7 milioane de lei pe care Primăria o are faţă de această firmă.

Cei afectaţi au fost tot oamenii de rând.

Între timp, o firmă care asigură transportul între localităţi a intrat şi în oraş. Cei mai mulţi turdeni s-au bucurat, pentru că biletele au fost mai ieftine.

"În ceea ce priveşte prezenţa altei firme de transport în comun în Turda, nici nu se pune problema. Este ilegal, vom cere retragerea licenţei", a spus Tudor Ştefănie, primar Turda.

În jurul orei 12, Primăria şi Societatea de Transport au căzut la pace, iar autobuzele au ieşit pe traseu.

"Au început să circule din nou , problemele au fost rezolvate. Au fost probleme cu restanţe financiare, pentru care însă au fost găsite soluţii", spune Dan Mostecky, director STP Turda.

Firma care asigură transportul în comun în muncipiul Turda a câştigat licitaţia în vara anului 2010.

Reporter: Bianca Suciu
Imagine: Florin Dan

Comenteaza