Trei localităţi au rămas fără gaz de joi seara, fără să fie anunţate. A fost sesizată Protecţia Consumatorilor

Trei localităţi au rămas fără gaz de joi seara, fără să fie anunţate. A fost sesizată Protecţia Consumatorilor
Peste 40.000 de gospodării din trei localităţi din judeţ au rămas fără gaz începând din seara zilei de joi, după punerea în funcţiune a unei staţii de reglare-măsurare a presiunii gazelor naturale. Furnizarea serviciului a fost reluată după aproape 24 de ore de la întrerupere.

Problemele în sistemul de distribuţie a gazelor au apărut în Floreşti, Luna şi Gilău, în jurul orei 17:00, la reluarea alimentării consumatorilor, în cea mai mare comună din ţară fiind afectate în principal cartierele de blocuri noi. 

Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, a declarat, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că a dat dispoziţie ca poliţiştii locali să verifice de urgenţă ce s-a întâmplat, dacă întreruperea alimentării cu gaze a survenit în urma unor intervenţii neautorizate sau a unei avarii. 

Joi seara el a revenit, afirmând că "fără a anunţa consumatorii sau administraţiile locale, E.ON a executat racordarea zonei Cluj vest - Floreşti - Luna - Gilău la o staţie de reglementare nouă în Gilău, pe o magistrală nouă. Din păcate, la conectarea fără întreruperea furnizării de gaze s-au creat pungi de aer".

Şulea a precizat că în unele locuri a revenit furnizarea acestui serviciu şi a recomandat cetăţenilor să verifice dacă au sau nu gaz. "Eventual, cu geamul deschis şi cu mare atenţie, lăsaţi la aragaz pornit gazul câteva zeci de secunde verificând când vine gaz şi nu aer", a scris el. 

La rândul lor, reprezentanţii E.ON Distribuţie România susţin că pentru rezolvarea situaţiei în cel mai scurt timp posibil au fost mobilizate echipe suplimentare de intervenţie, care să susţină echipele aflate deja pe teren, în program normal de lucru.

Cu toate că au trecut mai mult de 17 ore de la întreruperea alimentării cu gaze până în momentul publicării acestei ştiri, cele trei localităţi sunt în continuare afectate de această problemă, alimentarea cu gaze naturale fiind estimată să fie reluată abia la ora 18:00, după mai mult de o zi de la întrerupere. Mai mult, nu au funcţionat nici liniile de sesizări şi de urgenţă ale O.ON Distribuţie România.

UPDATE 13:00: Vineri la prânz, reprezentanţii primăriei floreştene au informat, prin intermediul unui comunicat de presă, că au trimis o sesizare distribuitorului de gaze, în care îi cer explicaţii privind nefuncţionarea sistemului de tip call center şi a serviciului de urgenţe, a motivelor pentru care lucrările nu au fost anunţate către administraţia locală şi către consumatori, a modalităţii prin care E.ON Energie România va regulariza consumul de aer al consumatorilor casnici contorizat ca şi gaze naturale şi a modalităţii prin care compania va manageria plângerile consumatorilor casnici afectaţi.

În acelaşi timp, autorităţile floreştene au trimis o solicitare Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, în care cer soluţionarea reclamaţiilor legate de această situaţie "cu maximă celeritate", conform prevederilor legale în vigoare.

UPDATE 2 16:15: Reprezentanţii E.ON au informat că pe parcursul acestei zile s-a reluat alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii care s-au aflat la domiciliu, conform normelor de siguranţă din domeniu. Cei care nu au fost acasă sunt rugaţi să anunţe dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România în vederea reluării serviciului de distribuţie.

"Echipele de intervenţie se află în continuare pe teren şi depun toate eforturile pentru a răspunde cât mai rapid solicitărilor. Regretăm disconfortul creat şi reamintim consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute",
au transmis ei.

Conducerea E.ON face un apel la consumatorii din zonele afectate să nu lase focurile aprinse nesupravegheate şi să apeleze dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.928, dacă simt miros de gaz sau dacă se constată funcţionarea necorespunzătoare a aparatelor consumatoare de gaze naturale.

Comenteaza