News alert Trupul unui bărbat de 42 de ani din Cluj-Napoca, găsit lângă linia ferată. Cercetare penală pentru ucidere din culpă

Trupul unui bărbat de 42 de ani din Cluj-Napoca, găsit lângă linia ferată. Cercetare penală pentru ucidere din culpă

Luni 31 ianuarie, în jurul orei 23.00, polițiștii clujeni au fost sesizați prin apel la 112, că pe linia ferată, aproape de Apahida, a fost găsit trupul unui bărbat care ar fi fost accidentat de tren. Un echipaj SMURD a constatat decesul. 

La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, pe sectorul de cale ferată dintre stațiile Cluj-Napoca Est și Cluj-Napoca, a fost identificat trupul unei persoane, existând probabilitatea ca acesta să fi fost accidentat mortal de un tren.

La fața locului, polițiștii au identificat persoana, fiind vorba despre un bărbat de 42 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la care echipajele medicale au constatat faptul că nu mai prezenta semne compatibile cu viața. Cadavrul a fost transportat în vederea efectuării necropsiei la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca.

Pentru asigurarea cadrului legal, necesar verificărilor, precum și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs nefericitul eveniment, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, a transmis IPJ Cluj.

La locul accidentului nu au existat şi alte persoane care să solicite consult sau ajutor medical de specialitate. 

"O autospecială și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit aseară la un accident feroviar petrecut în comuna Apahida. Odată ajunși la fața locului, pompierii au găsit un bărbat în vârstă de cca. 40 de ani care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Nu au existat alte victime sau persoane care să solicite consultul medical", transmite ISU Cluj.

Comenteaza