Turist mușcat de URS: Încerca să îl hrănească din mașină

Turist mușcat de URS: Încerca să îl hrănească din mașină
| Foto: https://www.bizbrasov.ro/

Un turist polonez a fost mușcat de un urs marți, în timp ce încerca să hrănească un urs. A intervenit un echipaj SMURD, iar autoritățile au emis mesaj RO-Alert. 

Atacul violent a avut loc în zona unui hotel din comuna Arefu, judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan. Turistul străin are 77 de ani și a fost rănit la o mână și la abdomen în urma atacului.

„Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în comuna Arefu, Transfăgărăşan, în zona Hotelului Posada, pentru acordarea îngrijirilor medicale unui turist de cetăţenie străină care, din primele informaţii, ar fi fost muşcat de mână de un urs în timp ce încerca să-l hrănească”, a transmis ISU Argeş.

Turistul polonez conducea mașina pe Transfăgărășan și era cu soția sa. Când a văzut ursul, el a oprit și se pare că a încercat să hrănească animalul prin geamul său, deschis. Ursul l-a atacat însă. L-a mușcat de mână și l-ar fi rănit inclusiv la abdomen.

Hrănirea urșilor este interzisă prin lege, iar în zonă se află mai multe panouri care avertizează cu privire la aceasta. Autorităţile recomandă populaţiei constant dacă se întâlnesc cu un urs să păstreze distanţa faţă de animal, să nu îl hrănească şi să nu încerce să se fotografieze cu acesta.

CITEȘTE ȘI: „Safari cu urși” pe Transfăgărășan, noua modă în turismul autohton

Comenteaza