“U” scapă deocamdată de procesele cu Oncos

“U” scapă deocamdată de procesele cu Oncos
Tribunalul Comercial a respins ordonanţa de plată în valoare de 142.000 de lei cerută de Oncos împotriva Universităţii Cluj, după ce în urmă cu o săptămână firma a mai pierdut o acţiune similară, însă pentru două milioane de lei.
Instanţa comercială a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanţă de plată a societăţii Oncos. “Este aceeaşi situaţie ca şi la cealaltă acţiune care a fost respinsă. Ordonanţa de plată este o procedură scurtă şi se aplică doar când datoria este certă, lichidă şi exigibilă. În cazul nostru trebuie atins fondul, să se analizeze documente contabile şi conturi”, a spus avocata Doiniţa Păulescu, din partea “U” Cluj.

O altă diferenţă între ordonanţele de plată şi procese normale de pretenţii o reprezintă taxele judiciare. O ordonanţă se taxează cu 39 de lei, însă pentru o acţiune cu obiect “pretenţii” taxa judiciară de timbru se calculează în funcţie de suma cerută, după o formulă stabilită. Astfel, pentru 142.000 de lei, cât a cerut Oncos, taxa ajunge la 4.400 de lei. “Practica ne demonstrează că ordonanţele de plată, care sunt proceduri rapide, nu se aplică. Nu avem ce face decât să pornim alte procese în care să plătim taxe judiciare mari”, a declarat şeful Departamentului juridic de la Oncos, Horaţiu Hanganu. Suma de 142.000 de lei pretinsă de societate reprezintă 221 de facturi neplătite pentru produse alimentare sau de curăţenie furnizate în perioada 2007-2009.


Comenteaza