Uioreanu, la DNA, despre întâlnirile interlopilor: “Poate să fi fost vorba de sediul de la judeţ”
- Scris de Nicoleta Nap
- 20 Aug 2012, 23:00
- Eveniment
- Ascultă știrea
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a venit ieri în jurul orei 16 la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj, însoţit de avocatul Mihai Teaha, membru PNL. Uioreanu a declarat presei, înainte de audiere, că "bănuieşte" că a fost chemat de Elena Botezan, prim-procurorul DNA Cluj, în calitate de martor în dosarul privind posibilele fraude de la referendumul din iulie. Procurorii DNA anchetează posibile fraude la referendumul din 29 iulie, iar în acest sens i-au audiat déjà, vinerea trecuta, pe fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, în calitate de învinuit, şi pe Dumitru Samson, fiul actualului ministru al Apărării, Cornel Dobriţoiu. Tot în calitate de învinuiţi au fost audiaţi Bogdan Cristian Măgurean, Gheorghe Grosu, Radu Stelian Rus şi Nicuşor Ştefan Hanzi.
După aproximativ o oră, Horea Uioreanu a ieşit din sediul DNA şi a confirmat că a fost chemat în calitate de martor în dosarul privind referendumul din iulie. "M-au întrebat ce am făcut în ziua referendumului şi le-am spus în ce locaţii am fost. Eu până spre seară am fost plecat pe teren, la sediu am ajuns în jurul orei 19:00". Nu s-a făcut nici o interceptare telefonică, ci doar referire la ziua votului şi la persoanele care erau în sediu PNL", a declarat Uioreanu. Întrebat dacă îi cunoaşte pe Dumitru Samson şi pe Bogdan Măgurean, Uioreanu a spus că s-a întâlnit cu primul la o teleconferinţă pe care a avut-o cu liderii PNL din Bucureşti, însă pe al doilea nu îl cunoaşte şi că nici nu avea cum să intre în biroul său, având în vedere că accesul fără permisiunea sa este interzis. "Cred că ceea ce s-a scris în presă, că în sediul PNL Cluj au fost întâlniri de interlopi, e o confuzie. Acolo nu se putea intra fără permisiunea mea, pentru că eu am biroul acolo şi nu am văzut pe nimeni. Poate să fi fost vorba de sediul de la judeţ. E o confuzie de sedii", a spus Uioreanu, referindu-se la biroul unde se află preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară. Însă, după ce a fost validat în funcţia de preşedinte al CJ Cluj, la începutul lunii iulie, Uioreanu şi-a dat demisia din Parlamentul României, astfel că biroul de deputat PNL pe care îl avea a fost închis.
Uioreanu a mai spus că nu consideră că dosarul ar fi unul fabricat politic. "Deocamdată nu cred că e vorba de aşa ceva. Rămâne să vedem ce se va întâmpla", a declarat preşedintele CJ Cluj.
În actele întocmite de procurorii DNA în susţinerea declanşării urmăririi penale împotriva fostului ministrul Teodor Atanasiu, a fiului vitreg al ministrului Cornel Dobriţoiu şi a altor persoane calificate drept „interlope", sediul PNL Cluj-Napoca este prezentat ca un veritabil centru de comandă din care s-ar fi coordonat activitatea de cumpărare de voturi şi chiar de intimidare a alegătorilor din mai multe judeţe ale Transilvaniei, în scopul de a-i determina să meargă la vot în ziua referendumului. „Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineţii de 29 iulie 2012, în înţelegere cu Atanasiu Teodor, Samson Dumitru a apelat la sprijinul învinuitului Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut interlop din Cluj-Napoca, cu relaţii în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acţioneze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educaţie) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localităţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin. Măgurean Bogdan a acţionat în sensul celor stabilite, în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din sediul organizaţiei PNL Cluj-Napoca iar Samson Dumitru l-a pus în legătură cu mai mulţi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în acelaşi scop", se spune în documentul invocat.