Ultimul volum antum al lui Petru Poantă se lansează miercuri la Primărie

Ultimul volum antum al lui Petru Poantă se lansează miercuri la Primărie
Cartea "Clujul interbelic. Anatomia unui miracol" (apărută la Editura Eikon), ultimul volum antum al lui Petru Poantă, se va lansa miercuri la sediul Primăriei Cluj-Napoca.

Lansarea volumului, apărut la editura Eikon, va avea loc miercuri, de la ora 13, în sala de sticlă a Primăriei Cluj-Napoca.

La eveniment vor participa primarul Emil Boc, rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop şi fostul rector al UTCN, Radu Munteanu, respectiv scriitorii Irina Petraș, Ion Pop, Horia Bădescu, Mircea Muthu, Adrian Popescu, Dumitru Cerna, Ion Cristofor, Nicolae Mocanu.

Petru Poantă a decedat în pe septembrie 2013, fiind în vârstă de 66 de ani. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) şi a fost membru fondator al revistei culturale Echinox. A fost redactor la revista Steaua şi a condus Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional din Cluj.

 

Etichete
Comenteaza