Un adolescent a sunat la 112 să anunțe că se sinucide. Poliția a ajuns prea târziu

Un adolescent a sunat la 112 să anunțe că se sinucide. Poliția a ajuns prea târziu

Un adolescent de 17 ani s-a sinucis marți dimineață, după ce a sunat în prealabil la 112. Acesta s-a aruncat de pe o clădire înaltă de aproximativ 25 de metri.

În dimineaţa de marți, 18 iunie, în jurul orei 05.11, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizați de un tânăr de 17 ani, din Craiova, cu privire la faptul că se află în zona fostului Siloz, din localitate, unde intenţionează să se sinucidă, a informat craiovaforum.ro

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii şi personal medical din cadrul SAJ Dolj, unde, din păcate, a fost găsit tânărul în cauză, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, ca urmare a căderii de pe o clădire, de la o înălţime de aproximati 25 de m.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

”La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii şi personal medical din cadrul SAJ Dolj. Din păcate, tânărul prezenta semne incompatibile cu viaţa, ca urmare a căderii de pe o clădire, de la o înălţime de aproximativ 25 de m. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Dolj.

Comenteaza