Un adolescent de 16 ani s-a urcat drogat la volan şi a provocat un accident cu patru răniţi

Un adolescent de 16 ani s-a urcat drogat la volan şi a provocat un accident cu patru răniţi
| Foto: ISU Bistrița Năsăud

Un tânăr din Bistriţa, care consumase canabis, s-a urcat duminică la volanul unei maşini şi a produs un accident pe o stradă din municipiu. 

În urma accidentului atât el, cât şi alţi trei tineri care îl însoţeau au fost răniţi, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

După producerea accidentului, tânărul a plecat de la locul faptei, dar s-a întors după ce poliţiştii au ajuns în zonă.

"Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 16 ani, din Bistriţa, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma accidentului a rezultat rănirea şoferului şi a trei pasageri, aceştia necesitând ulterior acordarea de îngrijiri medicale.

La momentul intervenţiei poliţiştilor, şoferul nu a fost găsit la locul producerii accidentului, acesta revenind la scurt timp. În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a fost negativ. Testarea cu aparatul drugtest a indicat însă faptul că tânărul consumase substanţe psihoactive", a transmis IPJ.

Poliţiştii au stabilit că adolescentul de 16 ani, care nu avea permis de conducere, a condus un autoturism pe care i l-a încredinţat un tânăr de 17 ani, aflat alături de el în momentul producerii accidentului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unu vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea sau modificarea locului accidentului şi încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere. 

Comenteaza