Un bărbat a încercat să treacă granița cu un permis fals. Îl cumpărase cu 2.000 de euro și spera să îl folosească în Germania

Un bărbat a încercat să treacă granița cu un permis fals. Îl cumpărase cu 2.000 de euro și spera să îl folosească în Germania
| Foto: mediafax.ro

Un șofer din Republica Moldova a încercat să ajungă pe teritoriul Uniunii Europene cu un permis de conducere fals pe care intenționa să îl folosească la muncă.

Poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, care avea asupra sa un permis de conducere fals. El a cumpărat permisul cu 2000 de euro şi intenţiona să îl folosească în Germania, unde lucrează ca şofer.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat vineri, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean R. Moldova în vârstă de 28 de ani, pasager într-un microbuz cu destinaţia Germania.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, având imprimate datele şi fotografia bărbatului”, anunţă Poliţia de Frontieră.

În urma verificărilor, poliţiştii de fontieră au constatat că permisul de conducere este fals.

„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediari, persoane ale căror date nu le cunoaşte, contra sumei de 2.000 euro şi că intenţiona să folosească documentul în Germania unde lucrează ca şofer.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, se menţionează în finalul comunicatului.

Comenteaza