Un bărbat de 72 de ani, jefuit la Cluj. Hoții au fost prinși după două zile

Un bărbat de 72 de ani, jefuit la Cluj. Hoții au fost prinși după două zile

Polițiștii clujeni au reținut doi tineri, care au jefuit un bărbat și mai apoi au încercat o altă lovitură.

"La data de 11 noiembrie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 2 bărbați de 34 și 19 ani, din comunele Cășeiu și Unguraș.

Din activitățile investigativ-operative, polițiștii au stabilit că la data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 23.10, bărbatul 34 de ani, purtând o mască chirurgicală și fiind însoțit de tânărul de 19 ani, ar fi pătruns într-un imobil situat în Cluj-Napoca, unde locuiește un bărbat de 72 de ani, iar prin amenințări la adresa acestuia ar fi sustras un portmoneu în care se afla suma de 400 de lei, precum și un card bancar.

Ulterior, în data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 05.15, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 39 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 05.05, în timp ce se afla în locuința din Cluj-Napoca, a observat o persoană de sex masculin care a pus mâna pe clanța ușii de acces în imobil. În momentul în care a ieșit afara pentru a vedea despre ce este vorba, a observat că sunt doi bărbați în fața imobilului, iar unul dintre aceștia a pretins că este de la salubritate.

După acest moment, cele două persoane au fugit imediat din fața imobilului. În baza celor sesizate, cu sprijinul informațiilor furnizate de apelant, polițiștii au reușit depistarea celor două persoane bănuite, în Piața Timotei Cipariu din municipiu.

Astfel, în cadrul anchetei s-a constatat că este vorba despre cei doi bănuiți care ar fi sustras bunurile persoanei de 72 de ani, menționate mai sus.

În baza probatoriului administrat, la data de 11 noiembrie a.c., polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, iar în data de 12 noiembrie a.c., Judecătoria Cluj-Napoca a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul de 34 de ani, și măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de tânărul de 19 ani", a anunțat IPJ Cluj. 

 

Comenteaza