Un bărbat din Cluj, care și-a amenințat fosta iubită că îi „taie gâtul”, a fost arestat

Un bărbat din Cluj, care și-a amenințat fosta iubită că îi „taie gâtul”, a fost arestat
| Foto: Pexels / Kindel Media

Un bărbat din Câmpia Turzii, G.I., a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său în urmă cu câteva zile.

Decizia Judecătoriei Turda a fost pronunțată luni, chiar de Ziua Națională, în cadrul unei ședințe a Camerei de Consiliu.

La momentul emiterii ordinului de arest, judecătorul i-a atras explicit atenția inculpatului că nerespectarea măsurilor legale se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, fără posibilitatea suspendării. Avertismentul nu a avut însă niciun efect, iar agresorul a continuat să-și hărțuiască fosta parteneră, scrie TurdaNews.ro.

Potrivit soluției pe scurt din dosarul nr. 2995/P/2025, instanța a admis propunerea Parchetului și a dispus:

„Arestarea preventivă a inculpatului G.I., cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie în formă continuată (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 01.12.2025 şi până la data de 30.12.2025 inclusiv.”

Magistrații au respins cererea avocatului din oficiu de a plasa inculpatul în arest la domiciliu, considerând că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru victimă. Ordinul de protecție inițial, emis pe 28 noiembrie 2025, obliga bărbatul să păstreze o distanță de minimum 100 de metri față de femeie și îi interzicea orice contact.

Cazul dezvăluie un tipar de violență domestică, agravat de consumul de alcool. Cei doi se despărțiseră în urmă cu trei luni, dar bărbatul a refuzat să accepte separarea, recurgând la urmărire, apeluri insistente și amenințări cu moartea, potrivit sursei citate.

Într-un episod relatat în instanță, G.I. a amenințat într-un bar că îi va „tăia gâtul” fostei partenere, iar anterior a lovit-o cu capul de faianță, provocându-i vânătăi vizibile. În ciuda acestor fapte, agresorul a încercat să minimizeze incidentele, susținând că ar fi fost doar „discuții între băieți” sau că „doar a prins-o de mâini”.

Comenteaza